Marea enigmă a Atlantidei – unde se afla de fapt acest tărâm mitic?

Din timpuri străvechi și până astăzi, Atlantida, misterioasa țară dispărută, a aprins imaginația multora, mai ales a oamenilor de știință, a scriitorilor și artiștilor. Atlantidei i s-au consacrat mii de articole, științifice sau mai puțin științifice, sute de cărți serioase sau fanteziste. Dată la iveală cu mai bine de două milenii în urmă, legenda cu privire la existența Atlantidei aprinde și astăzi imaginația oamenilor, stârnește dispute aprige.

Vestitul Solon din Atena vorbeşte pentru prima dată de Atlantida

Primele vești despre Atlantida le datorăm marelui Platon (427-347 î.Hr.). În două din cunoscutele lui dialoguri, Platon vorbește despre Atlantida, utilizând însemnările făcute cu două secole mai înainte de Solon, din care Platon descindea pe linie maternă. Vestitul Solon din Atena (a trăit între anii 635 și 559 î.Hr.) a auzit legenda cu prilejul unei călătorii în Egipt și și-a notat-o. Două secole mai târziu, Platon a inclus legenda Atlantidei în dialogurile „Timaios” și „Criton”. În cel dintâi, Platon face o primă descriere, incompletă, a Atlantidei; în al doilea, rămas neterminat, el reia povestirea cu mai multe amănunte.

Potrivit acestor relatări, Atlantida ar fi fost o insulă imensă, situată dincolo de Coloanele lui Hercule (așa se numeau în antichitate stâncile Gibraltarului) și aparținând lui Poseidon, căruia i-a revenit ca urmare a împărțirii Pământului între zei.

Atlantida era mai mare decât Africa de Nord şi Asia Mică

„Insula era mai mare decât Libia (nume dat pe atunci Africii) și Asia (adică peninsula Asia Mică) luate la un loc”. Atlanții, scrie în continuare Platon, aveau o împărăție puternică, ce se întindea pe un teritoriu imens, până în Egipt. Ei au încercat să cucerească Atena, dar au fost înfrânți. Armata atenienilor se găsea aproape de țărmul Atlantidei, unde a pierit din cauza unui cutremur puternic. Din aceeași pricină, Atlantida însăși s-a scufundat, într-o zi și o noapte.

Şi Herodot vorbeşte despre Atlantida…

Care este adevărul? Ce este Atlantida: invenție, legendă sau realitate? Herodot, „părintele istoriei”, care a trăit în secolul al V-lea î.Hr., amintește, cu o jumătate de veac înaintea lui Platon, de atlanți, popor care locuia o zona vastă de pe continentul african, de la munții Atlas până la litoralul atlantic. Totușit de-abia la Platon este menționată insula Atlantida.

În secolul al XIX-lea, a crescu interesul pentru Atlantida

În epoca Renașterii, interesul pentru țara misterioasă a crescut brusc, după ce dialogurile lui Platon au intrat într-un circuit larg. Dar adevărata explozie a interesului general față de această problemă s-a produs către sfârșitul secolului al XIX-lea, când a început să apară o bogată literatură de specialitate și populară. Au fost emise cele mai diverse, cele mai neașteptate și uneori cele mai fanteziste ipoteze cu privire la locul unde s-ar fi aflat Atlantida, după cum urmează.

Atlantida a fost în Oceanul Atlantic?

Dacă îl urmăm exact pe Platon (cu toate că în cele două dialoguri amintite sînt multe contraziceri), cea mai logică apare ipoteza că Atlantida se afla în Oceanul Atlantic. Unii partizani ai acestei ipoteze sunt ferm convinși că insula a fost înghițită de mare în urma unui cataclism natural. Potrivit afirmațiilor acestora, Insulele Azore și Canare, precum și Insulele Capului Verde, sunt vestigii ale continentului dispărut, și anume vârfuri de munți, care au rămas deasupra nivelului oceanului din cauza înălțimii lor considerabile.

Situarea Atlantidei în acest perimetru ar oferi argumente în plus celor care apără existența unei legături între flora și fauna Lumii Vechi și flora și fauna Lumii Noi, asemănarea culturii indiene americane cu culturile egipteană și minoică. Însă cercetările geologice au arătat șubrezenia ipotezei cu privire la existența Atlantidei în zona respectivă a Atlanticului.

Au fost luate în considerație și alte porțiuni, mai ales periferice, ale oceanului menționat. Astfel, omul de știință german G. Wierth a elaborat o teorie potrivit căreia Atlantida s-ar fi aflat la nordul Groenlandei, unde pe atunci, cu peste 10 milenii în urmă, clima era cu mult mai blândă decât în zilele noastre. Savantul a susținut că atlanții, care au trăit in locul indicat, sunt strămoșii celor mai multe grupuri de popoare indo-europene și chiar ai unor popoare din Africa răsăriteană. Răcirea bruscă a climei i-a obligat să părăsească această regiune cu 10.000 de ani în urmă și să se stabilească în Europa și, parțial, în America. Unii eschimoși albi ar fi, după părerea omului de știința german, descendenți ai atlanților rămași pe locurile natale. Foarte interesantă și ispititoare, întrucât existența atlanților în acea zonă nordică ar da răspuns la multe întrebări. Teoretic posibilă, ipoteza acestui savant n-a fost, din păcate, confirmată de nicio descoperire arheologică demnă de crezare.

Atlantida a existat în Africa?

Când, în 1910, cunoscutul etnograf german Leo Frobenius a descoperit în Nigeria civilizația neagră Ife, s-a născut ideea că de fapt acolo s-ar fi aflat Atlantida. Au urmat numeroase săpături arheologice, în Ife și în împrejurimi. Ele au arătat că era vorba de o civilizație foarte dezvoltată. „Clasicismul” excepționalelor sculpturi ale acestor civilizații, i-a condus pe unii savanți la presupunerea că operele respective prezintă urme ale unei influențe adânci a artei grecești. Totuși, s-a lămurit curând că civilizația descoperită datează din secolele XII-XVI d.Hr. Prin urmare, nu există nicio îndreptățire ca ea să fie legată de un mit al cărui autor a trăit cu 15 veacuri mai înainte.

Apoi, s-au făcut încercări de a se stabili puncte comune între atlanți și tuaregi, locuitori din deșertul Saharei. Romanul lui Pierre Benoit „Atlantida”, apărut în 1918, înfățișează povestea a doi ofițeri francezi, luați prizonieri de legendara regină a tuaregilor, ai căror strămoși ar fi fost vechii atlanți. După șase ani de la apariția romanului a fost descoperit la Abalessa un mormânt antic, care a slujit multa vreme drept fort, iar pe urmă a devenit mausoleu. Aici a fost găsit un schelet, presupus a fi al reginei tuaregilor. Totuși, și de această dată nu s-au găsit niciun fel de dovezi în sprijinul existenței reale a Atlantidei.

… sau în Spania?

Din relatările diferiților autori greci se știe că lângă Coloanele lui Hercule și delta fluviului Guadalquivir, în sud-vestul Spaniei, se afla orașul Tartes, capitala unui regat prosper. Bogăția se datora minelor care se găseau în diferite părți ale țării. Vistieria se umplea și pe seama comerțului cu populația de pe litoralul Atlanticului. Acest oraș a fost considerat de unii autori ca fiind biblicul Tarsis, unde fenicienii își trimiteau corăbiile cu argint. Tarsisul s-a aliat cu coloniile grecești apusene împotriva cartaginezilor. Dar biruitori au ieșit cartaginezii, și ei au distrus orașul la sfârșitul secolului al VI-lea î.Hr. Arheologii au căutat fără succes ruinele acestui oraș și au ajuns la concluzia că ele se află undeva, pe fundul deltei Guadalquivirului. Un alt specialist german, Adolf Schulten, care a făcut mai multe săpături în Spania în primele trei decenii ale secolului XX, a propus ca legenda consemnată de Platon să fie privită ca un „ecou“ deformat al istoriei regatului distrus de cartaginezi, care au devenit după aceea stăpânii Gibraltarului, închizându-l pentru greci.

Oare Atlantida se află în Creta?

La începutul secolului al XX-lea, datorită săpăturilor arheologice făcute în Creta de englezi și de italieni, a fost descoperită o civilizație necunoscută până atunci, aparținând epocii de bronz. Arheologul englez Arthur John Evans a numit-o civilizația minoică, după numele legendarului rege al Cretei, Minos. Arthur Evans și-a început lucrările la Knosos în martie 1900 și, foarte curând, a descoperit ruinele unui palat cu fresce minunate și opere de artă aplicată care nu semănau nici cu cele grecești, nici cu cele romane. Săpăturile făcute ulterior au dus la descoperirea câtorva ansambluri de palate la Knosos, Feste, Malli și Kato Zacros. În principal, aceste palate au fost construite la începutul mileniului II î.Hr. și definitiv distruse în anii 1500-1400 î.Hr., în urma unor cutremure puternice.

Atât aceste săpături arheologice, cât și cercetările geologice și oceanografice au permis să se descopere o nouă cultură, necunoscută mai înainte, deosebit de dezvoltată, cultura minoică. Săpăturile și cercetările dau, de asemenea, posibilitatea de a stabili cauzele și împrejurările decăderii civilizației, victimă a unui cataclism natural: erupția nemaipomenit de puternică, unică în istoria omenirii, a unui vulcan – vulcanul din insula Santorin din Marea Egee, care a erupt în secolul al XV-lea î.Hr.

Astfel, a apărut ipoteza că Atlantida nu este altceva decât Creta minoică. În cartea „Atlantida, după legendă, adevărul”, seismologul grec Anghelos Galanopoulos și istoricul și arheologul englez Edward Bacon stabilesc o legătură strânsă între textele lui Platon și faptele reale referitoare la civilizația minoică. După părerea lor, „Metropola antică” despre care vorbește Platon și „Orașul regilor” sunt două lucruri diferite. Prima este „o insulă mică, rotundă”, în care ei văd Thira; al doilea ar fi valea Messara, din sudul Cretei. Prin urmare, atât Creta, cât și Santorin, ar putea să fi fost Atlantida lui Platon.

Dar, niciuna dintre ipoteze n-a putut fi dovedită. Iată de ce enigma Atlantidei, născută o dată cu scrierile amintite ale vestitului filozof, rămâne și astăzi întreagă. Dar există speranţe că, într-un viitor nu prea îndepărtat, oamenii de știința vor putea să facă lumină în această problemă.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.