A fost descoperită în sfârşit Atlantida!


Atlantida9Un grup de arheologi „marini” pretinde că a descoperit Atlantida, oraşul pierdut. Oamenii de ştiinţă, care refuză să-şi dezvăluie identitatea, au publicat o serie de imagini realizate în marea Caraibelor. Ei insistă că instantaneele arata ceea ce pare a fi un oraş dinaintea piramidelor din Egipt. Mai mult, ei au declarat pentru o publicaţie franceză ca una dintre structuri seamănă izbitor cu o piramidă, titrează, „Mail Online”.

În prezent, grupul încearcă să obţină o finanţare consistenta pentru explorarea locaţiei secrete în care imaginile au fost făcute. Ei nu îşi doresc să dezvăluie locul exact, totuşi, au explicat că el se afla în marea Caraibelor.

Legenda existenţei Atlantidei mistuie lumea de mii de ani. S-au găsit până acum zeci de posibile locaţii ale acestui posibil continent: de la Marea Neagră, Marea Mediterană, Oceanul Atlantic şi până la America de Sud. Cercetătorii cred că Atlantida a existat cu adevărat, dar continentul s-a scufundat în timpul unui mare potop ce a avut loc în jurul anului 5.000 î.Hr. (potop ce e posibil să fie identic cu „potopul lui Noe” din Biblie).

Sursa: www.ziua.ro

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO