Edgar Cayce şi incredibila sa putere de diagnoză şi tratament

646

Edgar Cayce 1Edgar Cayce, „profetul adormit”, este, fără îndoială, cel mai remarcabil subiect specializat în paradiagnoză, de la care s-au păstrat peste 8.000 comunicări fizice, care descriu starea corpului fizic al unor persoane bolnave, stabilesc diagnosticul şi prescriu terapii, adesea originale. Şi astăzi, la mai bine de şase decenii de la dispariţia lui Cayce, comunicările sale continuă să fie studiate de specialişti, inclusiv medici şi psihiatri, dornici să pătrundă secretul celui care, în prima jumătate a veacului, a uimit America prin capacitatea sa extraordinară, pusă în slujba celui mai nobil ideal: redarea sănătăţii semenilor în cazuri aparent compromise.

Cayce nu mai putea vorbi, dar s-a vindecat singur!

Cayce, un om cu pregătire modestă, lipsit de cunoştinţe medicale elementare, şi-a demonstrat capacitatea neobişnuită în urma unei experienţe personale. În anul 1898, la vârsta de 21 ani, Cayce şi-a pierdut vocea după o laringită, iar tratamentele medicale prescrise s-au dovedit ineficiente, sugerând un caz incurabil. Medicul Layne i-a propus lui Cayce să încerce, în stare de transă, să îşi descrie singur cauza bolii şi remediul necesar. Cayce şi-a indus starea alterată prin autohipnoză, iar Layne i-a sugerat să descrie cauza bolii. Cu o voce autoritară şi impersonală, Cayce a prezentat natura tulburării şi remediul necesar. Prima sa comunicare, în care este totodată subiect şi pacient, are următorul conţinut: „Da, putem vedea corpul… în stare normală, acest corp nu prezintă funcţie de vorbire, datorită unei paralizii parţiale a corzilor vocale, provocate de o suprasolicitare nervoasă. Este vorba despre o tulburare psihică, ce a generat un defect fizic. Acesta se poate vindeca printr-o activare a circulaţiei sanguine la nivelul organelor atacate, care trebuie comandată prin sugestie în stare de hipnoză”. Layne a sugerat imediat activarea circulaţiei în organele afectate, urmărind cum regiunea gâtului şi a gâtlejului subiectului se colorează treptat în roz, roşu şi violet. După circa 20 minute, Cayce, aflat în continuare în somn hipnotic, a comunicat: „Totul este în ordine. Răul a fost înlăturat. Sugeraţi ca circulaţia să redevină normală şi persoana să se trezească”. Layne s-a conformat indicaţiilor şi Cayce s-a trezit, vorbind şi în stare de veghe, după mai bine de un an de tăcere. Repetarea acestei practici în următoarele luni a condus la vindecarea definitivă a afaziei.

Cayce începe să ajute alţi bolnavi

În anul 1901, Cayce s-a decis să îşi întrebuinţeze capacitatea în folosul altor bolnavi. Timp de 43 ani, Cayce va avea o viaţă dublă: una în stare de veghe, în care omul modest, la început fotograf de târg, duce un trai liniştit, alături de familia sa, şi alta în stare de transă, când taumaturgul omniscient, autoritar şi impersonal, stabileşte, fără consultarea pacientului, natura şi cauza unor afecţiuni şi prescrie tratamente în cazuri nerezolvate medical şi declarate adesea fără speranţă. Cayce cel treaz nu îşi amintea niciodată conţinutul comunicărilor lui Cayce cel adormit, rămânând contrariat şi mirat de propria sa capacitate şi de cunoştinţele remarcabile înscrise în straturile profunde ale inconştientului său şi, mai ales, de faptul că remediile prescrise determinau vindecarea pacienţilor.

Putea diagnostica boala de la mii de km distanţă!

După ce mass-media i-a popularizat capacitatea, iar grupuri de medici, contrariate de cazul Cayce, nu au descoperit în el şarlatanul pe care îl bănuiau, pe adresa lui Cayce au început să sosească zilnic scrisori sau telegrame din partea unor bolnavi din diferite ţări, care cereau ajutor în cazuri în care medicina a eşuat. Cu timpul, Cayce a constatat că prezenţa pacientului nu este necesară, fiind suficiente numele şi adresa sa exactă. Diferiţii bolnavi îi scriau lui Cayce, solicitând o comunicare fizică, fără a preciza, de obicei, simptomele bolii. Cayce îi programa pentru comunicare, stabilind ziua şi ora când bolnavul trebuia să se afle la adresa indicată, pentru a fi găsit în locul respectiv.

Edgar Cayce 2Cum călătorea Cayce în astral, pentru a se întâlni cu pacientul aflat la mii de km distanţă

Protocolul comunicărilor fizice s-a păstrat practic nemodificat în timpul activităţii lui Cayce. Acesta îşi scotea pantofii, cravata şi gulerul, se întindea pe pat, se relaxa şi intra, după câteva minute, în somn hipnotic. Atunci, Layne, soţia sa Gertrude sau, mai târziu, fiul său Hugh Lynn, îi dădeau invariabil aceeaşi sugestie: „Acum vei avea în faţă pe… (numele persoanei), care se află în… (strada, numărul, oraşul, statul, ţara). Vei consulta corpul cu grijă şi temeinic, îmi vei comunica simptomele actuale şi cauza lor, precum şi sfaturi pentru îndepărtarea suferinţelor. Vei răspunde întrebărilor pe care ţi le voi pune”. După câteva minute, Cayce începea să comunice cu voce impersonală şi autoritară: „Da, avem în faţă corpul”, sau dacă pacientul nu era la prima comunicare, „Da, avem în faţă corpul pe care l-am mai avut în faţă şi altădată”. Într-un număr restrâns de cazuri, când adresa nu era corectă sau pacientul lipsea de acasă, Cayce comunica doar: „Nu găsim corpul acolo”. Comunicările erau însoţite uneori de remarci de tipul: „Aici suflă un vânt aspru în această dimineaţă”, “Winderthur, Elveţia. Un oraş într-adevăr atrăgător, un râu frumos”, „Tocmai a ieşit din casă şi urcă în lift”, „A citit o scrisoare şi acum priveşte ceasul”, „Adresa corespunde, dar aici locuiesc doi Jordans, pe care îl dorim?”, „Pentru moment nu este aici, ci pe drum, trebuie să sosească, îl aşteptăm”, „Nu are o pijama urâtă”, „Vedem că mama se roagă”. Astfel de remarci sugerează că subiectul stabileşte contact cu pacientul prin clarviziune călătoare.

Cayce era capabil să găsească orice adresă din lume în doar câteva minute

De obicei, în clarviziunea călătoare, subiectul se orientează mental, căutând şi găsind o anumită persoană, indiferent de locul în care se află în momentul respectiv. Spre deosebire de ceilalţi subiecţi, Cayce se orienta geografic simbolic, căutând şi găsind o anumită adresă, în care trebuia să afle o persoană căreia îi cunoştea doar numele. Aspectul cel mai deconcertant este că, de multe ori, Cayce nu numai că nu cunoştea localitatea în care se află pacientul, dar nici măcar nu auzise de numele ei. Astfel, e greu de imaginat cum reuşea să găsească, în doar câteva minute, orice adresă, care constituie doar o codificare simbolică, cunoscută de localnici, a unei regiuni foarte restrânse de pe suprafaţa Pământului. Cayce găsea la fel de uşor o adresă dintr-un oraş american sau englez, un sat mexican sau o aşezare italiană.

Diagnosticul lui Cayce era perfect, el putând chiar şi vindeca oamenii

După găsirea pacientului, urma descrierea internă a corpului acestuia, cu accent pe regiunile afectate, comunicându-se natura şi cauza bolii. Potrivit numeroşilor medici care au asistat la comunicări şi au consultat ulterior pacienţii, anatomia şi fiziologia comunicărilor este ireproşabilă şi diagnoza perfectă, deşi Cayce nu a fost pasionat de medicină şi nu a deschis vreodată o carte medicală.

După stabilirea naturii şi cauzei afecţiunii, Cayce recomanda o terapie originală pentru ameliorare sau vindecare. În tratamentele comunicate se amestecă elemente, aparent incompatibile, ale mai multor şcoli medicale sau terapeutice: alopatie, homeopatie, osteopatie, terapie naturistă, electroterapie, masaje, la care se adaugă adesea o dietă riguroasă. Mulţi medici au considerat mizerabilă „materia medicală” a comunicărilor. Potrivit părerii acestora, tratamentele şi preparatele prescrise ar fi trebuit de multe ori sa fie inerte faţă de boală sau chiar dăunătoare pentru organism. Cu toate acestea, în marea majoritate a cazurilor, remediile comunicate de Cayce s-au dovedit salutare pentru pacient, chiar şi în afecţiuni declarate incurabile, spre stupefacţia medicilor care nu mai înţelegeau nimic. Ne întrebăm dacă în cazuri declarate fără speranţă şi tratate cu preparate inerte sau dăunătoare, după părerea medicilor autorizaţi, comunicările nu au declanşat şi fenomene de vindecare exotică, în care rolul tratamentului este mai mult simbolic decît medical.

Peripeţia unui tratament cu “Oil of Smoke”

În somn hipnotic, Cayce părea să aibă acces la o conştiinţă universală, un câmp informaţional care cuprinde toate cunoştinţele medicale şi terapeutice, precum şi orice tratament sau remediu existent. Într-o comunicare, Cayce a recomandat unui tânăr, cu o afecţiune la picior, un tratament cu „Oil of Smoke” (ulei de fum). Dr. Ketchum a căutat zadarnic preparatul în cataloagele farmaceutice. Întrebat într-o altă comunicare unde poate fi găsit remediul menţionat, Cayce a indicat numele unei farmacii din Louisville. Dar, la apelul telegrafic al dr. Ketchum, proprietarul farmaciei a răspuns că nu a auzit niciodată despre preparatul respectiv. Într-o comunicare următoare, răspunzând din nou întrebărilor, Cayce a menţionat că pe o anumită etajeră din farmacia din Louisville, în spatele unei anumite sticle, se găseşte o sticluţă cu „Oil of Smoke”. Într-un nou schimb de mesaje telegrafice, proprietarul farmaciei a răspuns: „Găsit”. Peste câteva zile, sticluţa solicitată a sosit la Hopkinsville. Pe eticheta îngălbenită de timp, era scris „Oil of Smoke” şi numele firmei producătoare, desfiinţată de mult timp.

După descrierea organelor interne, stabilirea diagnosticului şi recomandarea terapiei, Cayce anunţa „Pregătit pentru întrebări” şi răspundea diferitelor întrebări, puse mai ales de persoane cu pregătire medicală calificată, care asistau aproape întotdeauna la comunicări. Comunicările lui Cayce erau stenografiate, apoi dactilografiate şi expediate pacienţilor sau medicilor curanţi. Un exemplar  din fiecare  comunicare  era depus în arhivele Cayce.

În anul 1939, după ce s-a mutat din Hopkinsville, statul Kentucky, la Virginia Beach, statul Virginia, Cayce şi-a văzut îndeplinit un vis: deschiderea modernului spital Cayce. Aici, Edgar Cayce diagnostica şi prescria terapii, care erau aplicate în acelaşi spital sub control medical calificat. Din păcate, lipsit de fonduri, deoarece taxele tratamentelor erau mai degrabă simbolice, spitalul Cayce şi-a închis porţile peste doi ani, după ce obţinuse rezultate remarcabile.

La 3 ianuarie 1945, Edgar Cayce a încetat din viaţă, nemairezistând solicitărilor extreme, presupuse de starea transă prelungită necesară numărului mereu crescând al comunicărilor. Oamenii de ştiinţă n-au nici măcar azi vreun răspuns oficial despre minunile înfăptuite de acest om remarcabil.