
Istoria Pământului este o carte aproape fără sfârșit. Nu știm multe dintre acele pagini. Multe lucruri s-au dezintegrat de-a lungul timpului. În miliardele de ani în care planeta noastră a rătăcit prin spațiul cosmic, multe civilizații au putut să se nască, să se dezvolte și să se prăbușească. Pentru unii cercetători, acest număr ar fi de ordinul zecilor de civilizaţii (există unii care vorbesc de 32 de civilizaţii străvechi care ar fi existat înaintea noastră). Dar unde sunt urmele acestor culturi străvechi? Au fost oameni ca şi noi? Și suntem noi următorii care vor dispare?
De-a lungul secolului al XVIII-lea, de exemplu, Franța a fost cea mai mare superputere din Europa, dacă nu din lume. Conducătorii Franţei credeau că au un fel de „drept divin” de a domni în mod suprem și că ar putea fi atât de iresponsabili pe cât își doresc. Guvernul francez a cheltuit bani cu nemiluita: aveau programe importante de asistență socială, spitale gratuite și monumente grozave. Deținea teritorii vaste peste mări, şi s-a angajat în războaie constante. Dar, deficitele bugetare franceze au scăpat de sub control și s-a recurs la împrumuturi grele și la o devalorizare rapidă a monedei lor. În cele din urmă, economia franceză a eșuat, aducând cu ea o perioadă de 26 de ani de hiperinflație, război civil, cucerire militară și genocid, toate începând cu Revoluţia franceză din 1789.
Când societățile ating niveluri nesustenabile, vine sfârșitul. Istoria este plină de exemple, de la Mesopotamia antică până la Uniunea Sovietică – toate demonstrând că ori de câte ori societățile ating niveluri nesustenabile de consum și alocare a resurselor, ele se prăbușesc.
Prăbușirile civilizațiilor, chiar și cele avansate, au avut loc de multe ori în ultimii 5.000 de ani și au fost adesea urmate de secole de declin demografic și cultural și regresie economică. Consumul nesustenabil de resurse și stratificarea economică care favorizează elita – toate pot duce foarte ușor la colaps. Iar colapsul este foarte greu de evitat și necesită schimbări politice majore.
Însă, ființele umane sunt fundamental creatoare de instrumente. Luăm problemele și le transformăm în oportunități. Găsim soluții. Ne adaptăm și depășim. Lumea nu se termină. Va reporni.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025