
O imagine arătând doi oameni ţinând de mână o bufniţă uriaşă a circulat pe diverse forumuri şi site-uri în ultima perioadă. Imaginea se crede că a fost luată la Carrizo Springs (Texas, SUA), dar totuşi detaliile specifice rămân necunoscute. Unii oameni au asociat această imagine cu legenda lui Lechuza, prin care spiritul unei femei sau a unei vrăjitoare se transformă în bufniţă. Interesant îl reprezintă faptul că legenda lui Lechuza a fost povestită intens în această zonă. Alţii cred că imaginea ar reprezenta amalgamul a două fotografii, prin folosirea Photoshop-ului, bufniţa originală nefiind atât de mare.
Capul bufniţei pare a fi nefocalizat, ceea ce te face să te gândeşti la Photoshop. În plus, aripile sunt enorme, iar aşa o specie mare de bufniţă n-a mai fost văzută vreodată niciodată până acum.
Voi ce credeţi că reprezintă?
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025