În cartea sa SF intitulată „Ralph 124 C. 41+” (1911), scriitorul american Hugo Gernsback, om de ştiinţă şi redactorul revistei „Ştiinţă şi Invenţii”, ne înfăţişează o imagine a lumii din anul 2660, când drumuri interplanetare vor duce spre planeta Marte, şi înspre celelalte planete, când legea gravităţii va fi învinsă, iar oamenii vor pluti în văzduh, şi când cea mai mare parte dintre problemele actuale ale existenţei vor fi rezolvate prin ştiinţă.
În carte se vorbeşte despre unele descoperiri tehnologice viitoare, care nu avut nevoie de 600 de ani pentru a fi realizate, ci doar de 50-100 de ani, ceea ce arată o minte cu adevărat vizionară!
În carte, Ralph 124 C. 41+ este unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă din acele vremuri, fiind unul dintre cei 10 locuitori ai Pământului care aveau voie să adauge semnul plus (+) după numele lor.
Ca un adevărat vizionar, scriitorul Hugo Gernsback ne vorbeşte despre telefonia mobilă, despre wireless, despre convorbiri videoconvorbiri telefonice, gen Whatsapp. Citiţi următorul fragment şi vă veţi da seama de asta:
„Îndreptându-se spre Telephot-ul din perete, el apăsă mai multe butoane şi, peste câteva clipe, placa Telephotului se lumină, înfăţişând chipul prietenului său“. Astfel, oamenii de atunci puteau comunica unii cu ceilalţi, oricâte mii de kilometri îi despărţeau. Telephotul le înfăţişa chipul prietenilor, în timp ce convorbirea se făcea prin „telegrafie fără fir”, adică wireless…
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025