Întâmplare terifiantă trăită de un bărbat american: el a fost urmărit timp de 6 minute de o pumă furioasă, gata să-l sfâşâie! Urmăriţi videoclipul incredibil…


Un bărbat din Utah (SUA) a trecut printr-o întâmplare terifiantă după ce a dat peste mai mulţi pui de pumă, numai că mama lor l-a urmărit pe excursionist timp de 6 minute, toată scena fiind surprinsă pe camera video (puteţi vedea videoclipul pe YouTube).

Kyle Burgess, în vârstă de 26 de ani, se afla în zona Canionului Slate de lângă Provo, când a întâlnit un grup de mici creaturi sălbatice. Crezând că e vorba de pui de linx (pisici sălbatice, obişnuite în zonă), Kyle a început să filmeze micile creaturi. Însă, câteva clipe mai târziu, a apărut şi mama lor și atunci bărbatul și-a dat seama că aceștia erau pui de pume (lei de munte), iar mama lor era extrem de protectoare.

Burgess a trăit cel mai înspăimântător moment din viața sa, pentru că puma femelă s-a repezit asupra lui. Bărbatul a făcut bine pentru că s-a îndepărtat uşor cu spatele, pe drumul pietros, mărginit de copaci. A luat o decizie bună pentru că n-a luat-o la fugă, iar în acelaşi timp a ţipat la femela pumă.

Puma a păstrat şi ea distanţa de câţiva metri faţă de bărbat, neîndrăznind să-l atace direct. Bărbatul a ţipat tot timpul şi a strigat: „Pleacă!” „Nu, nu!”, „Du-te înapoi la puii tăi!” etc.

După 3 minute de urmărire, puma a devenit din ce în ce mai agresivă, începând să mârâie, să-şi arate dinţii ameninţători şi să dea din coadă, fiind gata de atac. Bărbatul atunci a reacţionat: „Azi n-am chef să mor!”. El tot ţipa la creatura sălbatica şi continua să meargă încet cu spatele.

După aproximativ 6 minute de urmărire, Burgess s-a aplecat pentru a apuca o piatră și a o arunca direct spre pumă, acest lucru determinând felina să se întoarcă rapid şi să alerge înapoi la puii ei. Din fericire, tânărul excursionist a reușit să scape fără nicio zgârietură din toată această întâmplare, dar cu o mare spaimă.

Videoclipul său de 6 minute s-a răspândit rapid pe platformele de socializare. În mod previzibil, utilizatorii de social media l-au criticat pe tânăr pentru că a pătruns pe teritoriul pumelor. Cu toate acestea, excursioniștii cu experiență l-au lăudat pe tânăr pentru că a acţionat corespunzător în faţa ameninţărilor.

Puma sau leul de munte, este un mamifer carnivor din familia felidelor, cu corpul ce depășește 1 metru lungime, cu blana galbenă-roșcată, care trăiește izolat. Este extrem de feroce și abil (noaptea vânează și ziua doarme în copaci), răspândit în America de Sud, în Mexic și în SUA. Interesant e faptul că, până acum se ştia că puma nu atacă omul, ba chiar se ferește de el. Totuşi, în cazul acesta probabil că femela nu a vrut decât să-şi apere puii în faţa unei posibile ameninţări.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.