Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Ce e yahoo? Celebrul site on-line? Nu…o creatură uriaşă asemănătoare cu Big Foot!

297

yahoo3Yahoo, versiunea australiană a americanului Bigfoot, a devenii de multă vreme o temă preferată a peisajului criptozoologic. În fapt, niciun zoolog australian contemporan nu recunoaşte existenţa lui căci – într-adevăr – ar fi ceva incredibil. Australia s-a separat de Asia în urmă cu 70 de milioane de ani, cu alte cuvinte cu mult timp înainte ca maimuţele antropoide să fi pătruns în Australia şi să fi evoluat sub forma unei fiinţe a cărei apariţie australienii – indigeni şi emigranţi deopotrivă – o semnalează de mulţi ani.

În 1842, se scrie prima dată despre yahoo

Prima menţiune tipărită despre această fiinţă apare în 1835, în volumul Călătorii de J. Holman, unde se spune că: „Indigenii sunt foarte îngrijoraţi de apariţia unei persoane mascate pe care îl numesc «diavolul» sau Yah—hoo, care înseamnă duh rău”. In 1842, revista Australian and New Zeeland Monthly Magazine publica articolul intitulat: Superstiţii ale aborigenilor australieni: Yahoo, în care se spunea:

„Indigenii din Australia nu au idee despre fiinţe supranaturale; în acelaşi timp ei cred în existenţa unei clase de fiinţe închipuite, despre care vorbesc la singular numindu-l Yahoo, ori dracul (când vorbesc în limba engleză despre el)… Dar naturaliştii australieni discută de mult timp în contradictoriu despre existenţa acestui animal, yahoo; o parte din oamenii de ştiinţă cred în existenţa lui, dar raritatea lui ca specie, spiritul de viclenie, precum şi solitudinea în care trăieşte nu i-au permis omului să captureze un exemplar, care — foarte probabil – face parte din tribul maimuţelor. “

Doi ani mai târziu, doamna Charles Meredith a scris o carte – Notiţe şi schiţe din New South Wales în timpul şederii mele în colonie, din 1839 până în 1844 – în cadrul căreia menţiona teroarea pe care yahoo o inspira aborigenilor. Ea scria că: „Yahoo trăieşte pe crestele cele mai stâncoase şi mai abrupte ale munţilor, care sunt cu totul inaccesibile omului.”

De unde provine totuşi cuvântul yahoo?

Nimeni nu cunoaşte originea cuvântului „yahoo” – de obicei pus în legătură cu Jonathan Swift, autorul faimoasei satire Călătoriile lui Gulliver (1726), în care Yahoo sunt prezentaţi ca o rasă decadentă de oameni – şi modul cum a ajuns el în vocabularul aborigenilor. Cuvântul a început să fie folosit în mod curent pentru desemnarea unui individ grosolan sau ignorant. În secolele al XVIII-lea şi al XlX-lea vorbitorii de limbă engleză l-au folosit în locul cuvântului „urangutan”. Nu se ştie dacă este sau nu o coincidenţă faptul că locuitorii din insulele Bahamas numesc „yahoo” pe omul-maimuţă autohton.

Întâlniri cu yahoo

Şi emigranţii din Australia l-au depistat pe yahoo. Un articol de ziar din 1881 menţiona: „Prima apariţie [a unui yahoo] după mult timp.” Doi sau trei locuitori din zonă ar fi zărit ceva, care semăna cu un babuin sau o maimuţă uriaşă… ceva mai mare decât un om. În după-amiaza zilei de 3 octombrie, pe când călărea printre tufişurile din New South Wales, Johnnie McWilliams a afirmat că a zărit „un om sălbatic sau o gorilă”. A apărut din spatele unui copac, l-a privit câteva clipe, apoi a pornit în fugă spre un deal împădurit care se afla la vreo milă. Ziarul Queanbeyan Observer din 30 noiembrie, care l-a calificat pe martorul ocular drept „un cetăţean de încredere”, scria: „De mulţi ani circulă poveşti despre vânătorii de fiare care au dat peste nişte urme enorme ale unor animale necunoscute în munţii din jurul localităţii Snowball”.

Se spune că spre finele secolului, Joseph şi William Webb, care îşi stabiliseră tabăra în munţii din New South Wales, au tras cu arma asupra unei fiinţe asemănătoare maimuţei antropoide. Avea „aspect formidabil… şi a lăsat urme mari de picioare, ca ale omului, dar mai lungi… Avea degetele răşchirate, iar paşii erau de asemenea mai mari decât paşii omului… Nu s-au găsit pete de sânge sau alte dovezi că împuşcăturile şi-ar fi atins ţinta”, a scris John Gale în O excursie alpină (1903).

La 7 august 1903, ziarul Queanbeyan Observer a publicat o scrisoare primită de la un om care pretindea că a fost martor ocular la uciderea unui yahoo, de către aborigeni. El a scris: „Era ca un negru, dar acoperit peste tot cu păr cenuşiu.”

yahoo2Yahoo are 4 degete la picioare!

Crescătorul de vite şi poetul Sydney Wheeler Jephcott a publicat următoarea notaţie remarcabilă în Sydney Herald din 23 octombrie, 1912:

,,Am auzit că duminică 12 octombrie, după ce străbătuse o scurtătură ce lega Bembola de Bombaka, vecinul meu George Summerell a ajuns – la vremea prânzului – în apropierea unui pârâu cam la o milă mai jos de Packer’s Swamp. Acolo a zărit, destul de aproape, un animal ciudat, care, în patru labe, bea apă. Fiinţa era acoperită toată de păr cenuşiu, ceea ce l-a făcut pe Summerell să gândească: «Iată un cangur uriaş». Auzind tropotul copitelor pe cărare, animalul s-a ridicat în toată înălţimea lui (măsura cam 7 picioare) şi l-a privit liniştit pe călăreţ. Apoi s-a aplecat din nou şi a continuat să bea apă, după care a apucat un băţ care se afla jos, lângă el şi, păşind ferm, a plecat spre povârnişul de la dreapta drumului, dispărând printre copacii şi stâncile care se aflau la o depărtare de 150 de yarzi. Summerell a descris animalul spunând că semăna cu o maimuţă antropoidă, mai puţin fruntea şi bărbia. Trupul era solid construit de la umeri până la coapse,  iar mâinile îi ajungeau până aproape de glezne.

Aflând această întâmplare, luni dimineaţă m-am dus călare la faţa locului. Acolo am descoperit vreo zece urme de paşi, ceea ce atesta că povestea lui Summerell era adevărată. De asemenea, am găsit la malul pârăului, acolo unde se sprijinise în patru labe ca să bea apă, întipărite foarte clar pe sol urmele palmelor. Tiparul mâinilor se deosebea prin mărime de mâna omului şi mai ales degetul mic, care era plasat la fel cu degetul mare (o formaţii care explică seriile 3-1 de zgârieturi pe coaja copacilor).

Urmele paşilor au dezvăluit o deosebire care sărea în ochi: ele semănau cu un picior de om extrem de lung şi de urât la călcâi care avea numai patru degete, lungi – de aproape cinci inchi – cilindrice şi dovedea o foarte mare flexibilitate. Chiar şi în tiparul adânc imprimat în noroiul de la mal nu se desluşea «degetul mare» caracteristic «piciorului» unui antropoid.

Pe lângă cele vreo zece urme proaspete se desluşeau şi urme vechi, care demonstrau că animalul mai traversase pârâul cu cel puţin două săptămâni înainte. După o întârziere supărătoare, am reuşit miercuri să fac mai multe mulaje în ghips, unul în noroiul foarte uscat, altul în noroiul moale, iar al treilea al mâinii cu palma în faţa piciorului corespunzător. Toate aceste mulaje le-am trimis profesorului David de la universitate unde doritorii le pot consulta. Desigur, toţi aceia care cunosc natura noroiului nu se vor aştepta ca mulajele să fie perfecte din punct de vedere tehnic, dar cred că orice om rezonabil va rămâne satisfăcut dacă va cerceta cele trei mulaje, convingăndu-se că ceva necunoscut şi nebănuit de ştiinţă aşteaptă şă fie adus la lumină.”

Descrierea înfiorătoare a unui yahoo

Jephcott a spus că publicitatea făcută acestei apariţii i-a încurajat pe aceia care – temându-se să nu fie ridiculizaţi – tăcuseră până atunci şi care acum au dezvăluit „un număr uluitor de cazuri asemănătoare”. Un astfel de caz a fost publicat în Sydney Sun din 10 noiembrie, 1912, cu o descriere amănunţită făcută de inspectorul Charles Harper.

“Un animal uriaş,  care semăna cu un om, stătea în picioare la nici 20 de yarzi de foc, schimonosindu-se şi bubuindu-şi pieptul cu labele sale ca mâinile omeneşti. Aş zice că părea să fie înalt de 5 picioare 8 inchi – 5 picioare 10 inchi. Trupul, picioarele şi braţele erau acoperite de păr lung, brim-roşcat, care se mişca odată cu mişcările bruşte jăcute de animal. La lumina slabă a focului părul de pe umeri şi de pe spate în general, părea negru ca funinginea. În mod deosebit m-a frapat silueta lui aparent umană şi totuşi atât de diferită…. Am văzut că oasele metatarsului (oasele piciorului)
erau foarte scurte, mult mai scurte decât la genus homo, dar falangele erau extrem de lungi, ceea ce indica o mare putere de apucare cu picioarele.

Peroneul era mult mai scurt decât la piciorul uman. Femurul,  în schimb, era foarte lung, disproporţionat faţă de restul piciorului.  Trupul era enorm indicând o forţă imensă şi o mare capacitate de rezistenţă.  Braţele erau extrem de lungi şi musculoase,  mâinile mari, acoperite cu păr mai scurt. Capul şi faţa erau foarte mici, dar foarte umane. Ochii erau mari, întunecaţi, privirea pătrunzătoare. O gură înfiorătoare era  împodobită cu  doi canini mari.  Când ţinea maxilarele lipite, partea de sus depăşea buza inferioară.

Burta îi atârna ca un sac până sub genunchi; nu mi-am dat seama dacă era forma  ei naturală sau era  un prolaps.   Toate aceste amănunte le-am observat în cele câteva minute,  timp în care făptura a rămas în picioare, parcă paralizată de lumina focului.”

Orgoni Crystal