
Inginerul Tiberiu Topor a fost în anii ’80 reprezentant în România al unor organizaţii OZN din străinătate ca APRO, GEOS sau UFOQ. Într-o revistă RUFOR din 1981, el scrie un articol în care îşi prezintă opinia personală despre extratereştri. Citez din articol:
* Omul, din adâncurile istoriei sale, a simțit nevoia de a fi condus. El își dădea seama că este slab în fața naturii. Odată cu achiziționarea facultății de a raționa, omul a ieșit din animalitate și s-a supus, după ce a văzut că nu poate supraviețui singur, unui clan. Astfel, a apărut o societate primitivă, care apoi s-a organizat, numeroase rase au dispărut.
* Evreii au creat monoteismul, o măsură de supraviețuire. Astfel, a apărut termenul de „Dumnezeu”, Elohim.
* Dar, să analizăm mai amănunțit cuvântul „Elohim”. Morfologia sa studiată a dat următorul rezultat: *1. „CEI care sunt legați printr-un jurământ”; 2. „CEI care simt dintr-un loc necunoscut”; 3. „CEI care incantează și fascinează lucruri”. Prin urmare, pluralul care reiese din forma cuvântului („-IM”) redă sensul unui „consiliu de conducere”, deci a unei organizații conducătoare din care făceau parte câțiva aleși, cu statut de egalitate.
* Cercetând „Vechiul Testament”, la capitolul 1, versetul 26, se află textul următor: „…Să FACEM om după chipul NOSTRU, după asemănarea NOASTRĂ”, ceea ce confirmă cele afirmate mai sus.
* Citind cu atenție Biblia și alte lucrări, precum „evangheliile gnosticilor”, adică versiunile considerate „eretice” și condamnate de diferitele sinoade ecumenice (…) ne dăm ușor seama de ÎNGROZITOAREA CONSPIRAȚIE pusă la cale de conducătorii omenirii, și care s-a perpetuat până azi, DE A ASCUNDE ADEVĂRUL. Si acest adevăr este simplu: CIVILIZAȚIA NOASTRĂ ARE O ORIGINE EXTRATERESTRĂ.
* De ce țin și astăzi în dosare secrete vizitele extratereștrilor? De ce numai o elită de savanți și militari sunt familiarizați cu problemele OZN-istice? De ce numai anumitor astronomi li se admite accesul la date OZN-istice? De ce se ridiculizează toate cercetările OZN-istice? De ce se tem oamenii să vorbească deschis?