Incredibil! O minge de baschet sfidează legea gravitaţiei, rămânând suspendată pe marginea din faţă a coşului


Într-un meci de baschet masculin dintre reprezentantivele de baschet ale statelor Utah şi Idaho din SUA, s-a întâmplat un lucru absolut incredibil, care sfidează legea gravitaţiei. Jucătorul de baschet Kamil Gawrzydek avea de executat două lovituri de coş. La prima lovitură de coş s-a întâmplat ceva extraordinar: Kamil aruncă mingea înspre coş, mingea loveşte marginea din spate a coşului, şi apoi ricoşează spre marginea din faţă, unde…rămâne pur şi simplu „suspendată” timp de 2 secunde, în această perioadă legea gravitaţiei fiind pur şi simplu anulată! Apoi, mingea, în sfârşit, se hotăreşte să cadă jos.

Videoclipul pe care-l puteţi urmări şi dvs. mai jos a fost analizat de John Fontanella, profesor de fizică la Academia Navală a Statelor Unite şi autorul cărţii „Fizica baschetului”. El a fost şi jucător de baschet în anii 1960. Profesorul a declarat că, după ce a urmărit această înregistrare, e posibil ca mingea să fi avut pe ea un fel de clei sau ca un ventilator de aer condiţionat să fi suflat destul de tare pentru ca mingea să fi rămas în echilibru pe marginea din faţă a coşului. Chiar şi fără aceste cazuri, profesorul Fontanella consideră că teoretic e posibil ca o minge de baschet să rămână suspendată pe marginea din faţă a coşului pe termen nedefinit!

„Teoretic, dacă mijlocul mingii se află direct deasupra mijlocului marginii, poate sta acolo atât timp cât nu este deranjată de ceva”, afirmă profesorul. Cât despre şansele ca un eveniment asemănător să se mai întâmple, Fontanella apreciază că acestea s-ar ridica la 1 la un milion!


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu