În trecut, gravitaţia Pământului era mai mică? De ce zburau dinozaurii uriaşi?


dinozauri zburatoriE foarte curios cum în vechime existau specii zburătoare care cântăreau şi 160 de kg şi care puteau zbura fără probleme, iar în prezent nicio pasăre care cântăreşte mai mult de 15 kg nu poate zbura datorită gravitaţiei. De exemplu, cântărind doar 11 kg, vulturii din Asia Centrală au mari greutăţi în a se ridica de pe Pământ şi a putea zbura. Şi atunci, cum se face că pe vremea dinozaurilor existau specii ce cântăreau peste 100 de kg şi care puteau zbura? În concluzie, se poate spune că în trecut gravitaţia Pământului era mult mai mică!

Un om de ştiinţă, pe nume Tom Holden, examinând animalele care au existat în trecut pe Pământ, a ajuns la concluzia că toate condiţiile gravitaţionale din trecut erau diferite faţă de cele pe care le ştim astăzi, şi că dinozaurii de acum 65 de milioane n-ar fi putut rezista noilor condiţii de pe Terra.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu