Îmi place enorm modelul de viaţă al extratereştrilor de pe planeta Iarga: fără bogaţi şi săraci, fără capitalism şi comunism!


În 1969, în Olanda se tipăreşte o povestire despre extratereştri, care a fost vândută în 40.000 de copii. În ea este vorba de o întâlnire a unui om de afaceri respectabil cu nişte astronauţi extratereştri care ar proveni de pe o planetă îndepărtată numită Iarga. Omul de afaceri respectabil este proprietarul mai multor companii, dar pentru a-şi proteja viaţa privată în povestire s-a folosit un pseudonim „Stef van den Earde”. Întreaga povestire o puteţi citi în limba engleză pe site-ul Galactic.to.

Din această povestire, mi-a plăcut felul în care este organizată societatea pe planeta Iarga. Nu e nici comunism, dar nici capitalismul aşa cum îl înţelegem noi, în sensul de competiţie.

Producţia de bunuri şi servicii de pe Iarga se află în mâinile unui număr redus de companii, denumite „fundaţii”. Aceste organizaţii uriaşe, cu milioane de angajaţi, se află active pe întreaga planetă. Există „fundaţii primare”, care distribuie direct consumatorilor şi „fundaţii secundare”, care le aprovizionează pe cele primare. Pe Iarga nu există plăţi; totul se înregistrează. Ceea ce un consumator foloseşte se înregistrează într-un computer uriaş şi nu poate depăşi ceea ce are dreptul (ca un fel de „raţie”). Nu poţi cumpăra nimic pe Iarga. Lucruri mari şi costisitoare (gen case, maşini etc.) pot fi doar închiriate, sub numele de „drept de achiziţie”; alimentele şi alte bunuri de unică folosinţă pot fi doar consumate. Toate bunurile folosite sunt înregistrate pe fiecare individ în parte, ce are înscrisă o raţie de bunuri ce poate să o folosească într-o viaţă. El este proprietar pe bunuri în timpul vieţii, dar, după moartea sa, bunurile nu sunt lăsate moştenitorilor, ci returnate fundaţiilor. Un individ nu poate avea prea multe lucruri în stoc pentru propriul uz, căci surplusul poate fi confiscat.

Din punct de vedere legal, pe planeta Iarga toate bunurile rămân în proprietatea fundaţiilor; aceasta înseamnă că ele sunt responsabile pentru întreţinerea, reparaţia şi garanţia unei vieţi minime de funcţionare şi îşi asumă, de asemenea, şi riscul pierderilor sau distrugerilor. Astfel încât, fundaţiile de pe Iarga au grijă ca produsele să fie făcute la înalte standarde de calitate, pentru că reparaţia să nu fie niciodată necesară, căci este total ineficientă. Vă daţi seama că service-urile auto sau firmele de asigurări pământene n-ar avea nicio şansă de supravieţuire pe Iarga!

P.S. Deşi această poveste poate fi una SF, pe mine mă interesează mai puţin lucrul acesta. Mă atrage însă sistemul economico-social, ce pare total diferit faţă de ceea ce am experimentat noi, oamenii, în ultimele milenii. În acest sistem, nu mai există competiţie şi astfel dispare una din sursele principale pentru războaie. De asemenea, bogăţia acelei planete (Iarga – ipotetică sau nu) este împărţită extrem de echitabil: fiecare individ primeşte ce are nevoie şi nu va mai exista diferenţe între indivizi foarte bogaţi şi indivizi extrem de săraci. Astfel, se mai elimină încă o cauză principală a revoltelor şi tensiunilor sociale. De ce n-am putea încerca şi noi modelul Iarga?


ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock