Găurile negre seamănă cu nişte picături de apă


gaura-neagra-2Ce au în comun o picătură de apă şi o gaură neagră? Nimic, veţi zice. Şi totuşi, în anumite condiţii, picăturile de apă aflate într-o stare de levitaţie, se poartă de parcă ar simula găurile negre. Sau obiecte microscopice, ca atomii. Acestea sunt în limbaj obişnuit rezultatele unui studiu destul de sofisticat din punct de vedere matematic apărut într-una dintre cele mai serioase reviste de fizică teoretică, Physical Review Letters.

Autorii, Richard Hill şi Laurence Eaves, de la University of Nottingham, UK, au plasat picături de apă într-un câmp magnetic de o anumită configuraţie. E vorba de picături de apă foarte mici, cu volumul de aproximativ 1.5 ml şi de un câmp magnetic intens, de 16.5 T. Cercetătorii au folosit un efect numit diamagnetism: la aplicarea unui câmp magnetic puternic, picăturile de apă au creat propriul lor câmp magnetic contrar, şi a rezultat o forţă suficientă pentru a contracara gravitaţia. Ca urmare, s-a obţinut un efect de levitaţie. Asupra acestor picături de apă în stare de levitaţie s-a aplicat apoi un câmp electric. A rezultat un efect de rotaţie. Sub efectul tuturor acestor forţe, pictaturile de apă au început să se comporte extrem de ciudat. Au ajuns, de pildă, să aibă forme triunghiulare, şi o transparenţă variabilă. Ceva şi mai interesant a început să se întâmple cu tensiunea superficială.

De fapt, de aici a pornit ideea experimentului. Picăturile de apă sunt „ţinute împreună” şi au forma rotundă ca urmare a tensiunii superficiale. Cei doi fizicieni au început să-şi imagineze dacă nu cumva ar putea să folosească tensiunea superficială şi geometria variabilă a picăturii de apă în câmpuri electrice şi magnetice pentru a modela ceea ce credem noi că se întâmplă cu…găurile negre.

Una dintre teoriile curente descrie orizontul găurilor negre ca pe o membrană întinsă, cu o anumită tensiune superficială. Un articol publicat tot anul acesta, în primăvară, sugeră folosirea unor mici picături de lichid ca model pentru a înţelege cum se comportă o gaură neagră.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock