Gaiţa albastră, vestitoarea spiritului unei persoane moarte

Să ascultăm relatarea scriitorului James van Praagh, şi poate ne vom convinge, încă o dată, că nimic nu e întâmplător în lumea aceasta:

O bună prietenă de-a mea a murit în februarie. Am plecat la New York, care era îngropat sub jumătate de metru de zăpadă, ca să-i vizitez cripta. Aveam probleme în a o localiza, când brusc un camion se opri şi din el se dădu jos un îngrijitor. „Te uiţi chiar la ceea ce cauţi” spuse el. I-am mulţumit şi el s-a întors la camionul lui şi a plecat mai departe. Mi s-a părut ciudat că el s-a nimerit să fie prin preajmă tocmai atunci. După ce a plecat m-am uitat în nişa aceea şi alături se aşeză o gaiţă albastră pe o creangă de copac. Nu vă supăraţi, dar era foarte frig, cu toată zăpada aceea.

Nu mi-am dat seama cât era de neobişnuit ceea ce se petrecuse decât mai târziu, în cursul după amiezii, când l-am vizitat pe soţul ei Jack, acasă la ei. Am intrat pe uşă şi primele cuvinte ale lui Jack au fost: „Dacă doreşti ceva din ceea ce i-a aparţinut lui Connie, te rog să iei.” Mi-am întors capul spre dreapta şi acolo, pe etajeră, se afla o pasăre de sticlă albastră care se uita la mine.