Ferdinand şi Imelda Marcos, cuplul prezidenţial care a furat miliarde de dolari

1986, Filipine…Imelda Marcos, una dintre cele mai bogate şi mai puternice femei din lume, fusese obligată să ia calea exilului, împreună cu soţul ei, Ferdinand, fostul preşedinte, acum căzut în disgraţie, al Filipinelor. Cei doi nu mureau de ruşine. Indignaţi şi dezamăgiţi, croiau deja planuri de întoarcere acasă. Marcos se considera salvatorul şi părintele Filipinelor. Imelda se credea mama patriei sale şi un adevărat izvor al vieţii pentru popor; dar iată că presa internaţională nu discuta decât despre pantofi!

3.000 de perechi de pantofi ai Imeldei Marcos

Când ea şi soţul ei au fost daţi jos de la putere, în 1986, dulapurile Imeldei din palatul prezidenţial Malacanang conţineau peste 3000 de perechi de pantofi, mărimea 37. O adevărată mină de aur pentru presă. Zilnic, ziarele publicau câte un articol nou despre aceşti pantofiori. Pantofi maro. Pantofi negri. Pantofi din piele de aligator. Pantofi de dans din plastic, cu tocuri luminate. Tocuri cui. Sandale. Conduri. Pantofi cu barete. Pantofi Ferragamo. Pantofi Andrew Geller.

Prima doamnă a ţării se simţea nedreptăţită

Ziarele se delectau de asemenea cu tipărirea unor liste cu desuuri, ce cuprindeau inclusiv un sutien antiglonţ şi se amuzau pe seama ostentaţiei Imeldei. Nu se sufla niciun cuvinţel despre realizările ei. De unde veneau apa, energia, mâncarea şi locuinţele filipinezilor şi cine avusese grijă să le asigure timp de unsprezece ani, ca guvernator al Manilei metropolitane? Cine revendicase sute de hectare de teren pentru a construi adăposturi pentru cetăţeni şi a le da pământ de cultivat? Cine clădise blocuri pentru săraci? Cine aprovizionase complexele alimentare şi magazinele mici cu hrană ieftină pentru popor? Imelda Marcos – protectoarea naţiunii sub toate formele ei – de la copil la bătrân.

Imelda era furibundă din cauza modului în care presa o portretiza drept o femeie frivolă. Ei, şi ce dacă poseda o garderobă uriaşă? Doar era prima doamnă a unui mare stat în curs de dezvoltare – o vedetă şi totodată umila servitoare a acelei ţări. Poporul dorea ca reprezentanta lui pe scena lumii să fie elegantă. Nu încăpea îndoială că se puteau aloca nişte fonduri bugetare şi pentru asta.

Câteva miliarde de dolari devalizaţi din averea ţării

La plecarea în exil, se considera jecmănită. Luase cu ea „numai” treizeci şi două de valize. Dar bagajele conţineau, la o evaluare estimativă, nouă milioane de dolari în bijuterii, bani lichizi şi titluri valorice. Unsprezece giuvaeruri nepreţuite erau ascunse într-o cutie de şerveţele Kleenex, trecută prin vamă de nepoţica ei. Conform capetelor de acuzare formulate în Filipine şi în Statele Unite împotriva lor, Ferdinand şi Imelda devalizaseră ţara de cel puţin 684.000.000 dolari, dar cifra exactă s-ar fi putut ridica la câteva miliarde.

Cum a cucerit Imelda inima preşedintelui

Deşi un ambasador american a descris-o odată drept o femeie cu un potenţial extrem de restrâns – „posesoarea unei inteligenţe native şi a unui anumit farmec personal, dar cu o educaţie limitată” – Imelda a reuşit să devină nu numai cea mai bine încălţată femeie din lume, ci şi una dintre cele mai bogate. Secretul? Pasiunea unui bărbat pentru ea. Faptul că lui Ferdinand Marcos îi plăceau femeile frumoase i-a conferit Imeldei o putere imensă asupra lui. La început, această putere era dată de tinereţe şi frumuseţe, dar, după douăzeci şi cinci de ani de căsnicie, când Ferdinand şi-a luat o amantă, Imelda s-a mulţumit cu şantajul.

Totul a început strălucitor. în aprilie 1954, la vârsta de treizeci şi şase de ani, Ferdinand Marcos îşi consuma al treilea mandat în Congres, ca preşedinte al Comitetului de control al importurilor, fiind considerat o stea în ascensiune, chiar dacă numele îi fusese menţionat în cadrul unor învinuiri ce priveau mita şi plata unor comisioane confidenţiale. Ferdinand tocmai îşi anunţase logodna cu regina frumuseţii, Carmen Ortega, iubita sa cu care împărţea locuinţa. Dar, cunoscând o altă regină a frumuseţii – pe cea poreclită Muza din Manila, Imelda Romualdez – Ferdinand a fost atât de impresionat de farmecele acesteia încât a abandonat-o pe Carmen, cerând imediat mâna Imeldei. A doua zi şi-a întărit propunerea cu un simbolic mesaj de iubire: două fire de trandafir. Unul era un boboc încă închis, reprezentând dragostea lui incipientă pentru ea; celălalt, în plină eflorescentă, simboliza înflorirea iubirii lor. La unsprezece zile după ce făcuseră cunoştinţă, erau căsătoriţi. Imelda avea 24 de ani.

Marcos, preşedintele care a cucerit puterea prin cumpărarea de voturi

În decembrie 1965, Ferdinand Marcos a fost împins la putere de un val de sprijin popular, dar şi de faptul că avusese grijă să îşi cumpere o grămadă de voturi. El şi tânăra sa soţie erau răsfăţaţii sărmanilor şi oropsiţilor naţiunii. Campania electorală prezidenţială se baza pe împărţirea generoasă a unor plicuri burduşite cu pesos, precum şi pe sloganul „Această naţiune poate redeveni glorioasă.” Ca să-şi ajute soţul, Imelda a încheiat alianţe importante cu doamnele din înalta societate a Manilei, transformându-se rapid într-o expertă în lobby, vicleană şi cu putere de convingere. Formau, pe podiumurile electorale, un duo formidabil, promiţând şosele noi, şcoli, stârpirea corupţiei. El şi-a asigurat sprijinul Sindicatului Drepturilor Civile, prin opoziţia sa inflexibilă la posibilitatea implicării Filipinelor în Războiul din Vietnam.

Marcos, alături de americani în războiul din Vietnam

Primii ani au fost epoca lor de glorie. Statele Unite, prin CIA, monitorizau strâns politica Filipinelor. Insulele deveniseră un punct strategic important pentru efortul militar american din Vietnam, iar un guvern cooperant era necesar, pentru a uşura puţin lucrurile. Ferdinand a devenit repede un partener săritor. Printre primele acte ale preşedinţiei sale s-a numărat încălcarea promisiunii electorale şi trimiterea trupelor în Vietnam. Statele Unite l-au răsplătit cu 125.000.000 de dolari în ajutoare, banii fiind folosiţi pentru modernizarea armatei filipineze.
Marcos a pus armata să muncească la proiectele de infrastructură şi la modernizarea utilităţilor.

„Vă dau tot ce doriţi, cu excepţia soţiei mele!”

Un program pentru cultivarea orezului a avut nevoie de ceva mai mult de un an pentru a transforma penuria în supraproducţie, astfel încât ţara a devenit exportatoare de orez înainte de expirarea primului mandat al lui Marcos. Era perioada în care Ferdinand o considera pe Imelda cel mai important atu al său, perioada în care avea grijă să o numească în cele mai înalte funcţii guvernamentale. Ea a devenit membră din oficiu a cabinetului, guvernator al Manilei metropolitane, director pentru colonizarea terenurilor nepopulate. Ca director al afacerilor culturale, a construit centre de artă şi a remodelat înfăţişarea capitalei. S-a proiectat în rolul unei dive culturale internaţionale şi i-a adus chiar şi pe Beatles în concert.

Ferdinand încheia orice miting cu aceeaşi promisiunepopulistă: „Vă dau tot ce doriţi, cu excepţia soţiei mele!” Ferdinand şi Imelda cântau duete pentru mase şi aveau un succes nemaipomenit – erau JFK şi Jackie Kennedy ai Asiei de Sud-Est.

Imelda, plină de bijuterii, în timp ce ţara era plină de sărăcie

Imelda a ajuns în cele din urmă, singură sau împreună cu soţul ei, acţionara majoritară a liniilor aeriene naţionale şi a întregii reţele de bănci. Ei deţineau, de asemenea, o staţiune în Long Island. Iar banii continuau să curgă în buzunarele lor, în timp ce se întreţineau cordial cu şahul Iranului.

Imelda dădea recepţii somptuoase, înconjurându-se de celebrităţi precum pianistul Van Cliburn sau actorul George Hamilton. îşi îngropa noii prieteni celebri în daruri fabuloase. Odată, a transportat o suită de şaizeci de oaspeţi, în patru avioane cu reacţie guvernamentale, la încoronarea regelui Nepalului. Escapadele ei la New York, Paris şi Londra, pentru cumpărături, au devenit legendare. Era posesoarea unei colecţii fabuloase de bijuterii, iar apartamentele şi vilele ei luxoase erau ticsite de opere de Michelangelo, Botticelli, Canaletto. Făcea paradă cu luxul cel mai desfrânat, într-o ţară în care câştigul zilnic pe cap de locuitor nu trecea de 2$.

Dictatura conjugală

După o aventură extraconjugală cu o actriţă americană, în urma căreia s-a iscat un adevărat scandal, Ferdinand Marcos s-a redresat printr-o mişcare îndrăzneaţă. Agitând spectrul unei lovituri de stat comuniste, a instaurat legea marţială. Următorul pas a fost să suspende Constituţia şi să depună jurmântul atât ca preşedinte, cât şi ca premier. El controla ţara, iar Imelda îl controla pe el. Astfel a început domnia de şaisprezece ani a celor doi (între 1970 şi 1986), cunoscută sub numele de „dictatura conjugală”.

Imelda a vrut să cumpere celebra clădire Empire State Building

În timp ce Ferdinand reprima nemilos opoziţia politică din interior, extravaganţa Imeldei depăşea orice măsură. Cu ocazia unei expediţii pentru achiziţionarea de proprietăţi imobiliare la New York, s-a gândit să cumpere Empire State Building, dar până la urmă a renunţat. Costând circa 750.000.000$, imobilul nu depăşea posibilităţile ei financiare, dar ea şi-a spus că era o achiziţie „prea bătătoare la ochi”. În schimb, a cumpărat cu cincizeci şi unu de milioane Crown Building şi cu şaizeci Herald Center, precum şi alte două „căsuţe” preţioase în Manhattan.

Sfârşitul dictaturii şi moartea lui Ferdinand

Spre sfârşitul anului 1983, excesele Imeldei şi maşinaţiunile politice ale lui Ferdinand n-au mai putut fi suportate. Când liderul opoziţiei Benigno (Ninoy) Aquino a revenit acasă din exilul american, a fost împuşcat în cap la coborârea din avion. A fost ultima picătură. Ţara fierbea. Încă trei ani de luptă au afectat grav sănătatea lui Ferdinand, iar în data de 25 februarie 1986, cuplul prezidenţial a trebuit să fugă cu un elicopter US Navy, urmând să petreacă un ruşinos exil în Hawaii. Acolo, Ferdinand Marcos a murit în 28 septembrie 1989. Imelda i-a transportat cadavrul în Filipine, sperând să se organizeze funeralii naţionale, dar lui Ferdinand nu i s-a aprobat un loc în Panteonul Eroilor din Manila. Trupul lui îmbălsămat se odihneşte la vedere, într-o raclă de sticlă, în provincia sa natală, Ilocos Norte.

Imelda Marcos trăieşte şi în ziua de azi şi rămâne o figură populară în Filipine.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.