Castelul Peleş a fost construit de primul rege al României, Carol al I-lea, la Sinaia. Principele Carol I, ales domn al României în 1866, vizitează pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumusețea respectivelor locuri. Pe vremea aceea, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului. Domnitorul hotărăște construirea unui castel într-un loc retras și pitoresc: Piatra Arsă. Câțiva ani mai târziu, în 1872, el cumpără terenul, iar lucrările încep în 1873.
Dar, în întreaga zonă din Piatra Arsă (unde s-a construit castelul) există o legendă care a fost consemnată de Regina Elisabeta, soţia regelui Carol I, ce a scris sub pseudonimul său literar, Carmen Sylva:
„Dar aceea care torcea acolo sus, stăpâna cetăţii, era o vrăjitoare foarte rea. Piticii din munte îi aduceau tot aurul din fundul pământului… Aurul se turna acolo fără măsură, ea-l trăgea la cumpănă, îl alegea şi vai de piticul care nu aducea măsura plină. Pe loc îl punea într-un cleşte între trunchiul şi coaja unui arbore puternic, până ce da cel din urmă grăunte de aur, sau i se prindea numai barba şi atunci în zadar mai trăgea în dreapta şi stânga, în zadar striga: oh si vai, căci Baba Coaja se făcea că nu aude. De aceea, lumea o si chema Baba Coaja… Numai ea ştia să toarcă firele de aur. Ea punea firele de aur în scule şi le aşeza în beciurile de sub pământ pentru sutele şi sutimile de ani ce vin şi trec… ”
Foarte curios e următorul fapt: conform unei legende ce pare a fi adevărată, în 1875, când au început lucrările hidrotehnice pentru stabilizarea solului, într-o peşteră din apropiere s-ar fi descoperit un tezaur antic uluitor – o comoară ce conţinea un număr impresionant de tăbliţe din aur acoperite cu inscripţii. Acest tezaur a căpătat denumirea de „Tăbliţele de aur de la Sinaia” (citiţi mai multe în acest articol: Din secretele “Tăbliţelor de la Sinaia”).
Aşadar, regina Elisabeta vorbeşte şi ea despre acest aur în legenda cu piticii care îi aduceau vrăjitoarei tot aurul din fundul pământului…
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025