În 1954 a existat un caz extraordinar pentru pasionaţii de ufologie. Un francez, pe nume Marius Dewilde, susţine că s-a întâlnit pe calea ferată cu 2 extratereştri mici, care aveau pe ei costume de scafandru (vedeţi aici un articol detaliat privind acest caz: Incredibila întâlnire a unui francez cu 2 creaturi mici, cu costume de scafandru! Cazul a fost investigat mult timp de autorităţi şi se pare că a fost unul real…). Cazul a fost cercetat îndelung, dar se pare că asta n-a fost totul.
La o lună de la primul contact al francezului cu „extratereştrii-scafandri”, fiul său, în vârstă de 3 ani şi jumătate, l-a înştiinţat pe tatăl că „e un automobil pe calea ferată”. Tatăl a ieşit şi a văzut, la o distanţă de circa cincizeci de metri, un obiect identic cu cel din urmă cu o lună. Din el au ieşit 5 fiinţe, la fel de mici ca cele de data trecută. Iar, unul din ei (probabil „şeful”) s-a îndreptat spre Marius. Iată declaraţiile martorului (ce par a fi desprinse dintr-un film SF!):
Făptura a mângâiat băiatul, pe care-l ţineam în braţe, m-a bătut pe umăr, surâzând, şi a început să-mi vorbească, într-o limbă pe care n-o cunoşteam. Prin cască, am văzut că avea dinţi foarte albi, impecabili. Chipul îi era frumos, cu trăsături regulate. Fiinţele care semănau cu el zâmbeau şi ele, din când în când.
Fiinţa care mi s-a părut a fi „şeful” a făcut câţiva paşi către păsările care ciuguleau nu departe de noi, s-a aplecat şi a luat o găină care, în loc să o ia la fugă, cum fac de obicei aceste animale, s-a lăsat prinsă cu docilitate ; am rămas uluit. A arătat-o celorlalţi, apoi a dat-o celor doi care rămăseseră pe platformă. Au luat-o, aplecându-se puţin.
Cele cinci fiinţe au intrat în aparat, ajutându-se una pe alta; un panou a acoperit deschizătura. Aparatul a decolat vertical, fără zgomot şi fără fum, dispărând spre est”.
Hmm… un extraterestru zâmbitor, care e interesat de găini! Suspect este şi faptul că, deşi întâmplarea a avut loc în miezul zilei, nimeni, în afara celor doi Dewilde, nu a văzut obiectul venind şi plecând…