Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO

Experiența șocantă a unui pacient aflat în ”moarte clinică”: ”Aveam conștiința că sunt mort”


Relatarea de mai jos a fost făcută cu ocazia unei reuniuni a Societăţii Medicale din Glasgow, din anul 1938. Un cunoscut chirurg englez, a făcut o dare de seamă asupra operaţiei pe care a suferit-o pacientul său, domnul Charles Tune, atunci în vârstă de 37 de ani, care fusese internat pentru o problemă de sănătate la vezica biliară. Medicii au constatat că domul Tune poate fi vindecat printr-o operaţie relativ uşoară, iar cum pacientul nu s-a opus intervenţiei, s-a procedat la efectuarea ei.

Cazul în sine nu era cu nimic excepţional. În mod normal, operaţia ar fi trebuit să se termine după jumătate de oră, dar neprevăzutul a dat totul peste cap. În timpul operației, inima pacientului a încetat să mai bată. S-au încercat imediat toate mijloacele medicale disponibile atunci pentru ca pacientul să fie readus în viaţă, însă totul a fost zadarnic. Pentru că nu era mai nimic de pierdut, s-a trecut la o măsură disperată: injecţii direct în inimă cu adrenalină.

Minune! Inima pacientului începu din nou să bată, cât se poate de normal. Operaţia fu dusă la bun sfârşit, numai că, ulterior, pacientul refuză să se mai trezească. Toate intervenţiile medicilor, spre a-l readuce în simţiri, au fost zadarnice. Timp de 40 de ore, pacientul a dormit fără întrerupere, într-o stare similară letargiei.

După trecerea acestui răstimp, el s-a trezit; iată ce a declarat el atunci, când, timp de aproape 2 zile, a fost la granița dintre viață și moarte:

”Îmi amintesc de clipa în care am adormit, adică atunci când cloroformul şi-a făcut efectul asupra mea. Ce-a urmat apoi n-aş putea spune; îmi este cu neputinţă să-mi amintesc. Ştiu numai că după o vreme m-am pomenit plutind prin odaie. Aveam senzaţia că-mi pierdusem orice greutate materială şi că mă asemuiam unui abur sau unui nor.

N-am părăsit această încăpere, însă nu-mi dădeam seama că trupul meu se află pe masa de operaţie. N-aveam niciun fel de dorinţă, niciun fel de bucurie şi nicio suferinţă. Era o stare de completă indiferenţă, căreia nu-i doream sfârşitul şi de al cărei început nu-mi dădeam seama. Nu ştiu câtă vreme m-am aflat în această stare. În conştiinţa mea era însă prezent gândul că nu mai fac parte dintre fiinţele vii, materiale. Aveam conştiinţa că sunt mort.

La un moment dat, starea aceasta de dematerializare a încetat. Mă rematerializam treptat. Aş putea spune că în intervalul de timp care mi-a fost necesar spre a-mi lua în stăpânire trupul, m-am aflat în călătorie, într-o călătorie al cărei rost şi ţintă îmi sunt necunoscute. După un alt răgaz, care ar fi putut dura luni, ani sau numai secunde, am avut senzaţia că sunt învăluit într-o atmosferă călduţă am resimţit o profundă oboseală şi o greutate nespusă a membrelor, ca după un efort fizic extraordinar. Am auzit voci în jurul meu, dar n-am putut distinge cuvintele.

Într-un târziu, am reușit să deschid ochii și m-am văzut în camera de spital, înconjurat de medici”.

 


Lasă un comentariu