Enigma sondelor Pioneer


Pioneer10În anii ’70, NASA lansa două sonde spaţiale care, în loc să explice câteva din enigmele Universului, au mai adăugat altele. Pioneer 10 şi Pioneer 11 au fost primele sonde spaţiale care au dat târcoale giganţilor gazoşi Saturn şi Jupiter, fiind lansate în 1972 şi respectiv 1973.  Pioneer 10 a fost prima sondă care a trecut prin centura de asteroizi a sistemului solar, un câmp de roci situate între Marte şi Jupiter. Odată ajunsă în preajma lui Jupiter, după o călătorie de un an şi jumătate, Pioneer 10 a realizat o serie de fotografii foarte detaliate ale planetei.

Sonda Pioneer 10 s-a abătut în fiecare an cu 12.870 de kilometri de la ruta programată

Un an mai târziu, Pioneer 11 a trecut pe lângă Jupiter, continuându-şi apoi drumul spre Saturn, unde a descoperit noi sateliţi naturali de dimensiuni reduse, precum şi un nou inel al planetei. În prezent, cele două sonde, care au încetat să trimită informaţii, continuă să se îndepărteze de sistemul solar.

Nimeni nu înţelege de ce mai funcţionează, după ce s-au abătut în fiecare an de la ruta programată cu 12.900 de kilometri. Nu pare mult, dacă ţinem cont că au plutit în „derivă” cale de 219 milioane de mile pe an. Faptul că ele sunt „acolo”, undeva, continuând să existe, constituie o enigmă pe care proiectanţii şi constructorii lor nu reuşesc să o descifreze.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu