Mai ţineţi minte ştirea cu un zgârâie-nori de 220 de etaje (cel mai înalt din lume) pe care chinezii voiau să-l construiască în doar 90 de zile? Ştirea a apărut în iunie 2012 AICI: https://www.lovendal.ro/wp52/incredibil-chinezii-vor-sa-construiasca-cel-mai-inalt-zgaraie-nori-din-lume-de-220-de-etaje-in-doar-90-de-zile/. Construcţia trebuia să înceapă în noiembrie 2012 şi să se sfârşească în ianuarie 2013. Ei bine, planurile lor nu au mai putut fi realizate, şi asta întrucât autorităţile locale nu au permis realizarea acestei clădiri din motive de mediu şi de securitate.
Totuşi compania chineză (Broad Sustainable Construction – BSB) care se ocupă de acest proiect, denumit Sky City, este una perseverentă. Ei n-au renunţat la proiect: zgârâie-nori-ul de 838 de metri, mai înalt cu 10 metri decât cea mai mare clădire din lume, Burj Khalifa din Dubai, va fi realizat până la urmă, în mijlocul unui câmp, în apropierea oraşului chinez Changsa, conform site-ului qz.com! Şi va dura nu 3 luni, ci 7 luni! Clădirea va putea găzdui 30.000 de oameni şi va avea numai puţin de 92 de lifturi! În Sky City, în afară de birouri, se va găsi o şcoală, un spital şi chiar un hotel!
Întrebarea care se pune e următoarea: dacă zgârâie-nori-ul va fi construit în mijlocul câmpului, va fi el vreodată populat? Sau va face şi această clădire din rândul „oraşelor-fantomă”, în care nu locuieşte nimeni? (vezi acest articol: https://www.lovendal.ro/wp52/de-ce-naiba-china-construieste-mari-orase-fantoma-in-care-nu-locuieste-nimeni-se-pregateste-pentru-era-post-apocaliptica/). De ce s-ar chinui chinezii să construiască clădiri nepopulate?