Devraha Baba, yoginul de 250 de ani, care vindeca oamenii cu picioarele şi care voia să-i dea sfaturi lui Gorbaciov


Faceţi cunoştinţă cu cel mai bătrân om din lume din epoca contemporană, Devraha Baba, despre care se spune că ar fi trăit numai puţin de 250 de ani!! Devraha Baba a fost un yogin indian, foarte venerat în India, care a murit pe 19 mai 1990. El a trăit toată viaţa pe o platformă de lemn înaltă de 3,7 metri, în apropierea unui râu, în care mai făcea din când în când câte o baie.

Cât priveşte vârsta sa, pe Wikipedia am găsit că ar avea 150 de ani sau mai mult, dar sursele pentru o asemenea afirmaţie nu pot fi identificate. Totuşi, putem lua ca reper afirmaţiile primul preşedinte al Indiei, Rajendra Prasad, un om foarte serios, de care n-ar trebui să ne îndoim. Acesta a afirmat că tatăl său i-a spus că, atunci când era copil, se afla la picioarele lui Devraha Baba, iar acesta era deja foarte bătrân. Rajendra Prasad s-a născut în 1884…nu cunosc anul naşterii tatălui său, Mahadev Sahai, dar putem presupune că s-a născut cu cel puţin 30-40 de ani în urmă, deci, în jurul anilor 1840-1845. Ceea ce înseamnă, că, atunci când tatăl preşedintelui era copil, în jurul anului 1850, Devraha Baba trăia şi era deja bătrân, deci probabil că avea în jur de 100 de ani. 1850-100=1750 ar fi anul naşterii. Cum yoginul bătrân a murit în 1990, 1990-1750=240 de ani, de aici rezultă că nu ar fi exagerat în a spune că el a trăit circa 250 de ani.

În josul articolului, puteţi vedea un documentar rar realizat de către televiziunea sovietică despre Devraha Baba în jurul anilor 1987-1989, deci cu câţiva ani înainte de moartea sa. O mică traducere a câtorva fragmente din acest documentar:

Reporter: Acesta este Devraha Baba, care trăieşte pe o platformă de lemn. Nu este un tâlhar sau vreun psihopat, ci o persoană extrem de onorabilă şi de respectată nu doar în India, ci şi în lume. El a fost vizitat de personalităţi faimoase, ca sultanul Bruneiului, de actori ca Liz Taylor, Roger Moore, dar şi de conducătorii Indiei, de la Indira Gandhi până la Radjiv Ghandi (…) Baba îi vindecă pe oameni, doar folosind cuvintele sau atingându-i cu picioarele. Până la 3.000 de oameni vin să-l viziteze zilnic, unii pentru sfaturi, iar alţii pentru a fi vindecaţi (…) El poate înţelege limbajul animalelor, poate vindeca oameni şi poate ghici viitorul. În trecut, el a făcut predicţii despre viitorul politic al diferitelor ţări. Pentru aceasta, el a fost odată arestat, dar ca urmare a intervenţiei personale a Indirei Gandhi, a fost scos din închisoare. Baba i-a prezis acesteia ziua în care va muri.

Reporter: Ce mănânci?

Devraha Baba: Nimic din ce mâncaţi voi.

Reporter: Ce vârstă ai?

Devraha Baba: Eu n-am vârstă. M-am născut din râul Yamuna, atunci când a fost binecuvântat de Krishna.

Reporter: Oamenii se aşteaptă ca sfârşitul lumii să vină la sfârşitul acestui mileniu. Cum comentezi?

Devraha Baba: Acesta este un secret şi încă n-a venit timpul pentru a-l dezvălui. Pot să spun doar că ceea ce se va întâmpla va fi bine pentru umanitate, pentru că mă rog pentru asta.

Reporter: Puteţi spune ceva despre viitorul URSS-ului?

Devraha Baba: Lituania şi restul statelor baltice se vor desprinde de URSS. În viitor, vor urma şi alte republici. Veţi trece printr-o perioadă dificilă şi veţi suferi, dar în final, totul va fi OK pentru voi. Preşedintele Gorbaciov va vizita India anul ăsta sau la anul. Spuneţi-i să treacă pe aici şi îi voi oferi un sfat înţelept.

Ultimul răspuns al yoginului e cu adevărat uimitor. Acest om nu avea radio, TV sau ziare şi ştia destul de bine geopolitică. În plus, profeţia sa despre URSS (desprinderea statelor componente) chiar s-a şi întâmplat… o capacitate de predicţie uimitoare. Incredibil! Aproape că nici nu-mi vine a crede…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO