Se spune că un eveniment remarcabil s-a petrecut în sistemul nostru planetar cu aproximativ 5.000 de ani în urmă. Legendele vorbesc despre pătrunderea planetei Venus între Mercur şi Terra, pe o orbită circumsolară. Nu se ştie de unde a venit, din galaxia noastră sau din altă parte, dacă a fost un accident cosmic sau un transfer deliberat al unei supercivilizaţii care a greşit traiectoria. Orbita pe care s-a plasat în final nu a fost prea fericită, fiind prea aproape de Soare. În aceste condiţii, pe această planetă nu se putea trăi, cum nu se poate nici azi. Sintagma „atmosferă venusiană” presupune temperaturi foarte mari, nori toxici, nebulozitate mare şi permanentă, un fel de iad.
Şi atunci, se spune că s-au transferat pe Terra atâţia oameni cât a fost posibil, unde viaţa se desfăşura după voia lui Dumnezeu. Zona în care au aterizat iniţial (oamenii de pe Venus) se pare că a fost în centrul Europei, şi, în consecinţă, influenţa lor începe tot aici, concretizându-se în plan genetic, cultural şi religios. Se pare că era o populaţie albă, de talie mult mai mare ca a tereştrilor, deţinând arme teribile. Urmaşii extratereştrilor Anunnaki (care se aflau pe Terra) n-au privit cu ochi buni aceşti noi veniţi şi au intrat în conflict cu ei. Este posibil ca venusienii să fi ieşit învingători, iar Anunnaki ori au fost alungaţi, ori exterminaţi. Se găsesc informaţii despre locurile în care s-au decelat urme ale unor explozii atomice, în toată lumea. Mai aproape de noi, prin Asia Mică şi (se spune) că chiar în România, în zona Buzăului. E posibil ca armele lor să fi fost mai perfecţionate decât ale noastre, în sensul că exploziile erau foarte bine circumscrise, iar efectele radiaţiilor erau de mai scurtă durată. Sau erau arme de alt tip, nu atomice.
Vechiul Testament vorbeşte de aceşti venusieni, pe care îi numeşte „Nephilim”. În legendele românilor, sunt numiţi Jidovi (N. Densuşianu – „Dacia preistorică”). Influenţa lor a cuprins un areal geografic important: din Orientul Apropiat până în nord-vestul Europei, dincolo de orizontul geografic al grecilor antici. În Orientul Apropiat au sancţionat sever depravarea din oraşele Sodoma şi Gomora, care au fost distruse.