În jurul anului 3000 î.Hr., un grup de populaţie emigreazã din Tracia spre vestul Europei, până în Munţii Pirinei. Părţi din acest mare grup au putut rămâne pe parcurs şi prin actualul spaţiu germanic. În actuala Elveţia au rămas insule de traci (populaţia reto-romană din cantonul Grison), care la venirea triburilor germanice, printr-o colaborare fericită au creat Ţara Cantoanelor, în care viaţa s-a dezvoltat atât de armonios, încât astăzi au unul din cele mai ridicate niveluri de trai din lume. Sunt încă localităţi în care poţi auzi o arhaică limbă română.
În Pirinei există, ca o enclavă ciudată, statul numit Andora. Nu este o întâmplare faptul că unul din simbolurile lor naţionale-steagul, seamănă cu tricolorul nostru. Aceste culori – albastru, galben şi roşu – şi ei ca şi noi le moştenim de mii de ani şi sunt inspirate de culorile penajului păsării Phoenix. Renaşterea civilizaţiei actuale a fost comparată cu renaşterea păsării Phoenix.
În sudul Franţei, astăzi, aceşti originari din Dacia Antică ocupă, ca populaţie majoritară, regiunile istorice Provence şi Languedoc. Numele de Languedoc vine de la triburile occitanilor care au plecat de mii de ani din nordul Moldovei, luând cu ei obiceiuri, tradiţii, religie şi limbă. Ei au păstrat limba strămoşească până astăzi (de peste 4.000 de ani). Scriitorul român Paul Lazăr Tonciulescu, în lucrarea sa „Secretele Terrei” (vol.1) afirmă că peste 12.000.000 de locuitori din sudul Franţei (Provence şi Languedoc) vorbesc (în familie) o limbă asemănătoare cu limba moldovenilor noştri de prin secolul al XVI-lea. Langue d’oc în traducere
înseamnă exact „limba occitanilor”, în care occitanii, prin prescurtare, vor da sintagma „langue d’oc”. Sintagma se transformă lesne în toponimul ce va boteza respectiva regiune din sudul Franţei.