Există cercetători care cred că ruinele unei străvechi şi misterioase inscripții de pe o stâncă montană din nord-vestul Rusiei (dincolo de Cercul Arctic) reprezintă vestigiile vechii civilizații a Hyperboreii, un teren sacru similar cu Shambala sau Atlantida.
Lacul Seydozero – „lac sacru” în limba populației indigene Sami – este unul dintre cele mai mistice locuri din nord-vestul Rusiei și din Peninsula Kola. El este protejat de „Kuiva gigantul”, „bătrânul, uriaşul, vrăjitorul” – un chip absolut gigantic care se află desenat pe o stâncă. Chipul este vizibil ca o siluetă înaltă de 100 de metri pe stânca muntelui Kuivchorr.
Există o străveche legendă locală care spune că gigantul Kuiva s-a luptat cu populaţia din partea locului, pe nume Sami. Aceştia au încercat să-l înfrângă pe vrăjitorul cel rău, dar nu au reuşit. Așa că ei au apelat pentru ajutor la zei; aceştia au văzut nemerniciile lui Kuiva şi au aruncat cu furie înspre el un fulger. Vrăjitorul a fost incinerat. Amprenta corpului său a rămas însă gravată pe stânca Angvundaschorr, cel mai înalt vârf din tundra Lovozerskaya. Curios e faptul că, indiferent dacă bucăţi din rocă sunt distruse şi îndepărtate, amprenta gigantului nu dispare!
Conform legendelor antice grecești, aici ar fi existat pământul Hiperboreii, un teritoriu „sfânt”, asemănător cu Shambala şi Atlantida. Hiperboreenii erau oamenii care aveau cunoștințe secrete și erau aproape de zei. Valentina Sharipova, director al organizaţiei de cercetare Hyperborea din Murmansk, spune că „Hyperborea”, tradusă din limba greacă veche, înseamnă „dincolo de vântul de nord„. „Recent, în zonă s-au găsit urme ale unui observator: pietre şi gropi, toate îndreptate la steaua polară„, spune Sharipova. „Multe pietre au inscripții sau rune sculptate pe ele.”
Există și alte fapte uluitoare despre Peninsula Kola, locul unde se găseşte „Kuiva gigantul”. La începutul secolului 20, savantul Alexandr Barchenko a găsit o intrare subterană misterioasă în imediata apropiere a lacului Seydozero. Concluziile sale au fost clasificate ca fiind confidențiale; nimeni nu a văzut intrarea în peșteră și cercetătorul însuși a fost apoi împușcat.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025