Din secretele unei melodii celebre – „Lalele”, interpretată de Luigi Ionescu
În anul 1927, undeva în judeţul Bacău se naşte un copil cu numele de Luigi Ionescu. El avea să devină peste ani unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi din România, în special datorită melodiei „Lalele, lalele”. Cred că toată lumea a auzit-o măcar o dată, nu?
Încă din copilărie, Luigi farmecă cu vocea sa, colegii şi profesorii. Este nelipsit de la serbările şcolii. Pentru vocea sa, vin adesea, sătenii din satele din împrejurimi.
Ajungând la Bucureşti, în 1950 se organizează concurs la „Savoy”. N-are rivali, iar Luigi câştigă detaşat. Devine nelipsit de pe afişe, iar pe an ce trece, numele său se scrie cu litere din ce în ce mai mari. Marii compozitori – Elly Roman, Mălineanu, Vasilescu, Temistocle Popa,
George Grigoriu îi încredinţează numeroase melodii.
Fiecare melodie interpretată de Luigi Ionescu devine şlagăr: „E primăvară în ianuarie”, „Două viori”, „Zorile”, „Iubito”, „Te caut”, „Femeia”, „Turturele”. Pe străzi, în birouri, în balcoane, toată lumea fredonează melodiile sale.
Dar, apogeul carierei sale avea să fie o melodie simplă, dedicată unor flori: „Lalele”. Nici compozitorul, nici textierul şi nici chiar Luigu n-aveau să bănuiască imensul succes al melodiei. Sala în care a fost lansată melodia a explodat pur şi simplu. Toată lumea avea pe buze „Lalele”.
Restaurantele din întreaga ţară îşi încep programul cu ea, radioul, televiziunea o includ aproape zilnic. Şi, melodia românească devine şlagăr internaţional, „Lalele, lalele”, fiind preluată de televiziunile din Bulgaria, Ungaria, URSS sau Brazilia.
Melodia a fost compusă de Temistocle Popa, iar iniţial piesa fusese realizată sub forma unui vals lent, compus pentru un spectacol; valsul se numea “Gagarin” și spunea povestea primului om care a ajuns în Cosmos. În forma aceasta, piesa nu a avut succes, din două motive: conţinea un cuvânt care în limba română este nemuzical, «Gagarin» şi, în plus, ritmul era prea lent pentru o perioadă în care la putere era cha-cha-ul. Aşa că piesa a mai fost „modernizată”, ritmul mai alert, iar versurile au fost schimbate în celebrele lalele.
Luigi Ionescu s-a prăpădit în 1994, iar pe mormântul său din cimitirul „Izvorul nou”, se găsesc, bineînţeles, şi lalelele…
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
În anul 1927, undeva în judeţul Bacău se naşte un copil cu numele de Luigi Ionescu. El avea să devină peste ani unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi din România, în special datorită melodiei „Lalele, lalele”. Cred că toată lumea a auzit-o măcar o dată, nu?
