Descoperire terifiantă: există o legătură directă între zonele în care trăim şi anumite boli grave


Ştiţi că există o știință ce îmbină geografia cu medicina, aceasta fiind numită geomedicină? Încă din antichitate, medicul grec Hipocrate, în lucrarea sa „Despre aer, apă și lacuri” a încercat să arate că natura, prin componentele sale, sol, relief, apă, aer, animale și plante, se află într-o interdependență permanentă cu omul. Această explicație științifică încearcă că o vedea „geometrieina”. Pe la mijlocul secolului al XX-lea, medicii au observat că locuitorii aflați la o distanță de 5 kilometri de Neapole aveau dinții friabili și colorați în galben sau maro închis. După mulți ani, ei au constatat că aceste fenomene apar acolo unde apa de băut conține mult fluor, peste 2 miligrame la litru, ca de exemplu în Argentina, India, Japonia și în numeroase zone geografice din Africa.

Cel mai elocvent exemplu este „cancerul geografic” care a fost observat, pentru prima dată în Uganda, de către doctorul Denis Burkitt. Aici, umiditatea și temperatura au făcut ca un virus să dea naștere unor forme de cancer. În China trei cauze duc la o frecvență mare a acestei boli, localizată la gât: o grupă anume de sânge, un virus și faptul că peștele este pregătit fără să i se scoată măruntaiele. În Tanzania, unele triburi au un procent crescut de cancer, altele nu. S-a stabilit că în triburile unde mamele au obiceiul să-și acopere pruncul cu un voal, cancerul este aproape inexistent, deoarece ţânţarul, care transportă virusul producător de boală, nu poate ajunge la copil.

Doctorul Percy Stocks, din Anglia, a stabilit că numărul cazurilor de cancer pulmonar este în strânsă legătură cu numărul clădirilor. În orașele sub 20.000 de locuințe, îmbolnăvirile sunt în jur de 89 la mie; când numărul caselor crește la 50.000, indicele crește la peste 107 la mie, iar în orașe ca Manchester, Birmingham, Londra, unde clădirile depășesc numărul de 200.000, indicele ajunge de 162 la mie. Lucrul este explicat, în afară de consumul de tutun și prin poluarea atmosferei, în special datorită fumului sobelor, al țevilor de eșapament și al coșurilor de fabrică.

Cancerul pielii este produs, pe lângă expunerea excesivă și repetată la razele solare și de diminuarea concentrației de magneziu în sol, precum si de obiceiurile pe care le au unele colectivități de a consuma, în cantități mari, pește afumat. Boala este mai frecventă în zonele însorite spre tropice și Ecuator, la populațiile riverane și pescari. Tumorile pielii pe abdomen și coapse, ce apar des în Tibet, sunt cauzate de obiceiul de a purta pe abdomen, sub haine, mici castroane de lut în care se află cărbuni aprinși, pentru încălzire. În ţările nordice, unde se obișnuiește să se consume alimente foarte fierbinți, iritante pentru căile digestive, este foarte frecvent cancerul esofagului.

Aşadar, unele obiceiuri și zonele geografice se pare că au o influență directă asupra unor serii de boli contractate de om.