Cum şi-a păcălit Cristofor Columb echipajul în descoperirea Americii


Columb 29Descoperirea Americii de către Columb n-a fost una lipsită de peripeţii.  Ciudat, în cadrul călătoriei epocale din 1492, Cristofor a încercat să-şi păcălească echipajul. Pentru a le ridica moralul şi întări curajul, Columb a ţinut în acelaşi timp două jurnale de bord. În jurnalul creat special pentru marinari, înregistra o cifră falsă a distanţei navigate în fiecare zi. Fiul său, Ferdinand, povestea cum tatăl lui obişnuia să îşi consoleze oamenii „cu promisiuni măreţe despre pământ şi bogăţii” şi că, „pentru a le menţine speranţa şi a le împrăştia frica de o călătorie lungă, el s-a decis să declare mai puţine leghe decât parcurgeau în realitate, spunându-le marinarilor într-o zi că au navigat doar cincisprezece leghe când, de fapt, trecuseră de optsprezece. Columb proceda astfel pentru ca echipajul să nu creadă că, de Spania, îl desparte o distanţă extrem de mare – aşa cum era, de fapt, în realitate – dar el îşi nota, în jurnalul său secret, datele corecte.”

Şiretlicul a funcţionat – până la un moment dat. Ameninţat cu revolta, el a reuşit să-i convingă pe marinari să mai navigheze încă trei zile. Şi au dat de pământ chiar înainte de cea de-a treia zi.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu