Orgoni Crystal

 

Cum dictatura poate aduce fericire şi prosperitate: Dr. Francia, despotul Paraguayului

63

Dr FranciaJose Gaspar Rodriguez de Francia, din îndepărtatul Paraguay, a studiat cu pasiune Revoluţia Franceză. Admirator al Iluminismului şi cititor asiduu al lui Voltaire, Jean-Jacques Rousseau şi al enciclopediştilor francezi, Francia a fost menit să fie primul dintre numeroşii tirani paraguayeni care s-au modelat după Napoleon. Copilăria petrecută în compania unui tată excentric şi a unor fraţi şi surori nebuni a fost în mod previzibil traumatizantă.

În 1766, când s-a născut Francia, Paraguay era o ţară relativ mică din America de Sud, fără ieşire la mare, guvernată de Spania; când a devenit preşedinte, în 1814, era independentă şi de stăpânul său colonial, şi de Argentina învecinată. Fiind singurul om ce avea suficiente abilităţi diplomatice, financiare şi administrative pentru a conduce ţara, Francia s-a proclamat imediat dictator pentru trei ani, apoi pe viaţă. Odată ajuns la putere, se pare că a început să-şi schimbe caracterul, dintr-un intelectual solitar – poseda cea mai mare bibliotecă din Asuncion – devenind un om de acţiune.

Dr. Francia şi-a impus în ţara sa o adevărată dictatură

Cu o energie remarcabilă, a început să impună în Paraguay ceea ce istoricul scoţian Thomas Carlyle a descris drept „cel mai îndrăzneţ şi mai extraordinar sistem despotic care a fost vreodată opera unui singur individ”. Toată puterea statului, atât cea legislativă, cât şi cea executivă, a fost concentrată doar în persoana lui. Tot ce i se cerea poporului era să se supună ordinelor sale; acestea erau puse în aplicare de armată, care era formată din 5 000 de soldaţi din trupele regulate şi din 20 000 de membri ai miliţiei, care primeau, desigur, numeroase privilegii ce nu le erau acordate oamenilor obişnuiţi. Totuşi, finanţele naţionale erau administrate corect şi prudent, iar disputele erau reglementate obiectiv în tribunale.

Călugării erau trimişi la muncă pe câmp

Cu totul neobişnuit pentru astfel de regimuri, nu erau permise sinecuri guvernamentale şi fiecare demnitar era obligat să muncească onest; chiar şi călugării erau trimişi să muncească la câmp (nu erau însă măcelăriţi, aşa cum avea să se întâmple în Cambodgia lui Pol Pot). Drept răzbunare împotriva elitelor cu descendenţă spaniolă, despre care credea că îl discriminaseră din cauza presupusului său sânge amestecat, Francia le-a interzis căsătoria între ei – obligându-i în acest fel să-şi aleagă soţi din rândul populaţiei băştinaşe.

Izolarea totală a ţării

Marea idee a lui Francia, foarte bizară, copiată într-o măsură mai mică de despoţii de mai târziu, cum ar fi Enver Hodja al Albaniei (1908-1985; preşedinte 1944-1985) şi Kim Ir Sen din Coreea de Nord, a fost aceea de izolare totală: să taie orice legături ale ţării cu lumea exterioară şi să o lase să se dezvolte în izolare. Era interzisă prin lege comunicarea cu orice altă naţiune şi aproape toate formele de comerţ exterior erau prohibite. Navele comerciale din Paraguay au fost lăsate să ruginească la mal; nimeni nu putea să se apuce de comerţ fără un permis special de la dictator. Practic, singurele importuri permise erau armele şi muniţia pentru armată, folosită pentru a pune în practică embargoul.

ParaguayDin Paraguay n-aveai cum să ieşi, dar nici să intri

Niciun paraguayan nu avea voie să călătorească în străinătate, aşa că această ţară, şi aşa înconjurată doar de uscat, a devenit aproape total ruptă de restul unui continent imens şi slab populat. Străinii care ajungeau acolo din întâmplare sau intenţionat erau arestaţi, pentru că Paraguay devenise o capcană de şoareci -destul de uşor de intrat, dar foarte greu de ieşit. Trei exploratori europeni, colegi ai marelui botanist Alexander von Humboldt, care s-au rătăcit în acea ţară din greşeală, au fost deţinuţi acolo ani de zile. Uneori, cu acordul special al preşedintelui, i se permitea câte unei persoane să plece; dar astfel de ocazii erau rare.

De-a lungul graniţelor erau amplasate gărzi care împiedicau pe oricine să intre ori să iasă şi care aveau ordin să confişte orice material de contrabandă, cum ar fi cărţi ce ar fi putut conţine idei subversive. Oricine ar fi fost suficient de îndrăzneţ să încerce să evadeze se confrunta nu doar cu grănicerii, ci şi cu formidabilele bariere naturale formale de fluviile imense şi o junglă teoretic de nepătruns. Singura modalitate practică de a evada era cu barca pe fluviul Paraguay, călătorie pe care a încercat să o facă un turist francez în 1823 împreună cu cinci servitori negri. Tentativa spre libertate s-a sfârşit cu un dezastru, unul dintre oameni murind de epuizare, iar altul de la o muşcătură de şarpe. În pragul morţii el însuşi, francezul şi ceilalţi tovarăşi ai săi s-au predat patrulelor rurale.

Rezolvarea problemelor agricultării: pământul să fie cultivat de două ori

Deşi comerţul cu lumea exterioară era pierdut, Francia a încurajat cu mare grijă economia internă din Paraguay, cum ar fi agricultura. Dar pericolele izolării au devenit evidente în 1820, când dezastrul produs de lăcuste a provocat o foamete naţională. Neputând să importe alimente din afara ţării, Paraguay s-a confruntat cu un adevărat dezastru, până când Francia a ordonat, sub ameninţarea cu pedepse drastice, ca ţăranii să însămânţeze din nou pământul cu a doua recoltă. Recolta care a rezultat a fost atât de bună, încât sistemul a fost adoptat permanent, dublând în acest fel produsul agricol naţional în fiecare an. Curând a început să se cultive orez şi bumbac şi au fost introduse industrii noi, cum ar fi cea textilă.

Mare dictator, dar popular

Relatările scrise despre regimul lui Francia subliniază atât înţelepciunea lui vizionară, cât şi încălcarea flagrantă a celor mai elementare principii de drept. Spionajul intern a dus la distrugerea liberei exprimări; oamenii erau arestaţi fără a fi învinuiţi şi dispăreau fără proces. Interogatoriile şi tortura aveau loc în aşa-numita Cameră a Adevărului şi în fiecare an peste 400 de prizonieri politici erau trimişi într-un lagăr de detenţie, unde erau aruncaţi în temniţe şi li se refuza îngrijirea medicală. Cu toate acestea, la moartea lui Francia, în 1840, Paraguay ajunsese să aibă o economie puternică şi prosperă, iar independenţa îi fusese asigurată într-o vreme în care continuarea existenţei sale ca stat era improbabilă.

În ciuda teoriilor lui bizare, Francia a lăsat o ţară liniştită, cu trezoreria guvernului plină şi cu numeroase industrii noi şi înfloritoare. Pe toată durata administraţiei sale s-a bucurat de o enormă popularitate în rândul claselor de jos, deşi călcase în picioare drepturile omului şi impusese un stat poliţienesc autoritar, bazat pe spionaj şi coerciţie.