Cum a luat naştere imnul Internaţionalei Socialiste
Aprilie 1888: oraşul Lille -Franţa. Gustave Delory, conducătorul mişcării socialiste, străbate camera dintr-o parte în alta, ca un leu în cuşcă. Nu găseşte cu niciun chip versurile şi o melodie care să-i mobilizeze mai mult pe membrii săi. Deodată, se opreşte; sare în sus de bucurie: „Gata, am găsit!”, strigă el, frecându-şi mulţumit mâinile. Apoi, înfrigurat scoase dintr-un scrin câteva hârtii îngălbenite de vreme; citeşte, fericit: „Hai la lupta cea mare / Rob cu rob să ne unim / Internaţionala / Prin noi s-o făurim…” Erau versurile lui Eugene Poittier.
Poittier? Un nume care aproape nu spunea nimic. Luptase pe baricadele Parisului la 1848, când îl înfruntase pe „Napoleon cel Mic”. Delory nu are astâmpăr, cercetează şi îl găseşte în arondismentul II, ca membru al „Guvernului muncitoresc”. Află că fusese urmărit de poliţie, dar reuşise să fugă în Anglia. Dar cum nici aici nu se simţea în siguranţă, pleacă în America. Nouă ani a stat pe „Pământul Făgăduinţe”. Nu are noroc. Revine în Franţa, bătrân şi paralizat. Se îndreaptă spre lumea celor drepţi în anul 1888, tocmai când versurile sale „de şansone-tis” căpătau valoare! Delory aleargă, apoi, la bunul său prieten, Pierre Degeyter, compozitor: „Pierre, uite versurile acestea. Sunt exact ceea ce ne trebuie nouă. Fă, te rog, melodia!” Compozitorul strâmbă din nas: – N-am timp acum. Vino altădată. – Nu se poate – insistă Delory. În trei zile trebuie să fie gata. Te rog!
Vrând-nevând, Degeyter se apucă de treabă. Şi reuşeşte minunea: în exact trei zile apare „Internaţionala”. Ea s-a cântat mai întâi la Lille. Are succes, dar nu depăşeşte zona oraşului. Consacrarea o va primi abia la Congresul Internaţionalei a II-a de la Copenhaga (28 august-3 septembrie 1910). „Internaţionala” – cântecul delegaţiei franceze, va fi preluat şi răspândit apoi de toate delegaţiile. Va face înconjurul lumii, într-o „carieră” extraordinară, şi va fi preluat de bolşevicii ruşi ca leit-motiv al revoluţiei lor din octombrie/noiembrie 1917.
La români, textul şi muzica vor apare mai târziu, abia prin anul 1907, fiind publicate sub îngrijirea lui C.Z. Buzdugan. Aşadar, mai era cale lungă până la ivirea comunismului. Că „Internaţionala” a fost preluată şi folosită de regimul comunist, asta-i altă poveste.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Aprilie 1888: oraşul Lille -Franţa. Gustave Delory, conducătorul mişcării socialiste, străbate camera dintr-o parte în alta, ca un leu în cuşcă. Nu găseşte cu niciun chip versurile şi o melodie care să-i mobilizeze mai mult pe membrii săi. Deodată, se opreşte; sare în sus de bucurie: „Gata, am găsit!”, strigă el, frecându-şi mulţumit mâinile. Apoi, înfrigurat scoase dintr-un scrin câteva hârtii îngălbenite de vreme; citeşte, fericit: „Hai la lupta cea mare / Rob cu rob să ne unim / Internaţionala / Prin noi s-o făurim…” Erau versurile lui Eugene Poittier.
