Edith Piaf, cântăreaţa care scotea bărbaţii din minţi

4.073 vizualizari

edith-piaf-1Cu mâinile larg desfăcute, Edith Piaf cânta despre triumful trecător al iubirii, abandonare şi duritatea destinului. Era versiunea franţuzească a hitului As the World Turns, însă fără hainele elegante. Cu chipul ei rotund şi palid, Piaf a fost eterna „fată a străzii”, chiar şi ajunsă pe culmea succesului. Versurile ei, rostite cu vocea aceea uşor răguşită, pătrundeau în adâncul sufletelor şi vorbeau despre o durere universală. „Spectacolele ei scoteau bărbaţii din minţi”, scria un critic. „Se lăsau pe spate în scaune, ca şi cum ar fi vrut să o ia în braţe”. Bărbaţii o copleşeau cu admiraţia după care tânjise şi îşi lăsau soţiile furioase acasă.

„O voce ca a ei apare o dată la un secol”, scria sora ei. „Nu se forţa să fie «realistă»”. Edith Gassion s-a născut în 1915 pe străzile clasei muncitoare despre care cânta — mai precis, pe mantaua unui poliţist, sub un felinar. A dat spectacole pe stradă, mai întâi ca să-1 acompanieze pe tatăl său, care era acrobat, apoi alături de sora ei, Simone. Cele două domnişoare cu haine jerpelite cântau din toată inima la colţul străzii, fascinând pentru grupuri întregi de bărbaţi. Proprietarul unui club de noapte a transformat-o pe Edith în La Mome Piaf – Vrăbiuţa. Curând, faima ei a devenit internaţională. Versurile ei, din cântece precum La vie en rose şi Non, je ne regrette rien, erau fără îndoială rostite în săli de spectacol din întreaga lume.

La început, publicul american a fost uluit de acest copil pribeag al Franţei, după care a fost iremediabil cucerit. „Piaf face să crească vânzările la şampanie în Statele Unite”, scria un critic. „Din clipa în care începe să cânte într-un club de noapte, ţi se usucă gâtul de emoţie”.

„Nu am văzut nici un bărbat care să îi poată rezista lui Edith”, scria sora ei. Exceptând cazurile în care era beată moartă, voia să simtă „piciorul unui bărbat” lângă ea, noaptea, în pat. Bărbaţii se perindau tot timpul pe uşă — sora ei se gândea să le distribuie numere, ca să menţină o ordine. „Sânii îmi atârnă şi am fundul lăsat”, spunea Edith. „Dar tot îi atrag pe bărbaţi”. Piaf avea o mulţime de iubiţi, cărora le cerea să joace după regulile ei – printre aceştia, cântăreţii Charles Aznavour, Yves Montand şi Jacques Pils. „Adevărata ei iubire” a fost boxerul Marcel Cerdan, zeificat după ce s-a prăbuşit cu avionul în Azore. Pentru Piaf, iubirea putea dura doar 24 de ore şi cel mult doi sau trei ani. Deviza ei era: „O femeie care se lasă părăsită este demnă de milă. Sunt atâţia bărbaţi… Găseşte un înlocuitor”.

edith-piaf-2Lui Piaf îi plăcea să-i îmbrace şi să-i „educe” pe bărbaţii din viaţa ei. Era o seducătoare Mamă catastrofal de nepricepută într-ale gospodăriei. Un iubit „stilat” a fost cel care i-a prezentat minunile igienice ale periuţei de dinţi. În dragoste, Piaf „suferea… era geloasă şi posesivă… avea îndoieli… zbiera îşi încuia iubiţii… şi îi trăda”, scria sora ei. Cu alte cuvinte, era „insuportabilă”. Totuşi, „cântecul ei magic de sirenă”, combinat cu povestea de pisicuţă inocentă, care a luat-o pe un drum greşit, se dovedea a fi irezistibil.

Obosită şi dependentă de droguri, Vrăbiuţa încă îi atrăgea pe bărbaţi pe marginea prăpastiei, cu al său cântec. Cel de-al treilea soţ şi ultimul, un cântăreţ drăgălaş, pe nume Theo Sarapo, avea jumătate din vârsta ei. „El nu a observat că mâinile lui Edith erau noduroase, spunea sora ei, ori că arăta de parcă ar fi trăit o sută de ani”.

Într-un turneu în America, Piaf a leşinat din cauza oboselii şi a alcoolului. Un tânăr şi chipeş admirator i-a trimis violete şi a stat alături de ea, pe patul de spital. Piaf arăta ca şi cum ar fi ajuns la capătul unei vieţi trăite greşit – aşa şi era. „Lui nu i-a păsat câtuşi de puţin de faţa ei trasă, desfigurată, de braţele slabe, fruntea uriaşă, pielea cu aspect nesănătos”, scria sora lui Piaf. El a continuat să o vadă ca şi cum ar fi fost încă pe scenă, în lumina magică a reflectoarelor. „Frumuseţea ei consta în talent”, iar acel talent o transforma.