Cum a fost inventată televiziunea, una dintre cele mai mari descoperiri ale omenirii

Televiziunea a fost o invenţie fezabilă cu aproape o jumătate de secol înainte de a deveni realitate, principiile sale fundamentale evoluînd diferenţiat în Germania, Anglia, Scoţia, Franţa, Rusia şi Statele Unite. Unul dintre motivele pentru care acest sistem revoluţionar de comunicare nu a fost creat mai devreme l-a constituit slaba comunicare dintre numeroşii săi pionieri; un alt motiv l-a reprezentat faptul că ideile depăşeau stadiul tehnologic existent la acea dată.

Principiul fundamental pe baza căruia funcţionează toate formele modeme de televiziune – baleierea rapidă a ecranului, linie cu linie, pentru a se obţine o imagine – a fost formulat încă din anii 1880 de către W. E. Sawyer în Statele Unite şi de Maurice Leblanc în Franţa. Dispozitivul care putea realiza acest aspect – o roată mecanică ce fragmenta şi reconstituia o imagine – a fost construit în anul 1884 în Germania de un inventator în vârstă de 24 de ani, Paul Nipkow.

Însă, probabil cea mai importantă contribuţie adusă tehnicii televiziunii datează din 1908 şi-i aparţine inginerului electrician scoţian A. Campbell Swinton, a cărui metodă stă, în linii mari, la baza televiziunii moderne. El a propus folosirea a două tuburi catodice de baleiaj, deflectate în câmp magnetic atât pentru cameră, cât şi la ecranul receptor. Ideile geniale ale lui Swinton, precum şi cele ale lui Sawyer, Leblanc şi Nipkow au fost aplicate de către alţii aproape douăzeci de ani mai târziu.

Între timp, cercetătorii din Anglia şi din Statele Unite îşi propuneau un obiectiv ceva mai puţin ambiţios. Lampa cu vapori de neon, creată în Statele Unite în anul 1917, a făcut posibilă proiectarea unor tonuri diferite de gri pe un tub receptor prin simpla alternare a curentului de alimentare a tubului. Aceasta se numea lumină modulată şi constituia exact descoperirea pe care o aşteptau John Logie Baird din Anglia şi Charles Francis Jenkins din Statele Unite. Aceştia, lucrând independent, au reuşit fiecare în anul 1923 să combine lumina modulată şi roata de baleiere a lui Nipkow pentru reconstruirea unei imagini prin baleiaj orizontal.

Britanicii i-au întrecut pe americani cu doi ani. Pe data de 2 octombrie 1925, în mansarda casei sale, Baird a reuşit să transmită o imagine identificabilă a capului unei păpuşi uzate de ventriloc, pe nume Bill. El s-a precipitat afară din casă şi a intrat în biroul de la parter, convingîndu-l pe un băiat ce lucra în acel birou să-l însoţească în laboratorul de la mansardă. Băiatul speriat, aşezat sub reflectoare puternice, avea să fie prima imagine vie transmisă prin intermediul televiziunii. Baird a devenit faimos peste noapte. În anul 1927, a efectuat o transmisiune între Londra şi Glasgow, iar în 1928 de la Londra la New York.

În anul 1927, americanii au mărit claritatea imaginii de pe ecrane. În acel an, Jenkins a realizat prima transmisiune interurbană de televiziune din Statele Unite, nu prin intermediul undelor, ci prin cablu, conectând biroul secretarului comerţului Herbert Hoover din Baltimore cu biroul din New York al preşedintelui companiei AT&T, Walter Gifford. Imaginea înceţoşată a apărut pe un ecran de şase centimetri din biroul lui Gifford şi, întrucât nu exista o transmisiune sonoră, cei doi au comunicat prin intermediul telefonului.

Primele transmisiuni experimentale de televiziune au fost efectuate în Statele Unite în anul 1928, iar în Anglia, în 1929. Însă aceste transmisiuni nu fuseseră pe placul publicului. Chiar şi cercetătorii care erau nevoiţi să le urmărească începeau să se plângă, după un timp mai îndelungat, de dureri oculare şi de migrene. Aceste probleme erau inerente datorită folosirii lămpii de neon şi a roţii lui Nipkow – ambele constituind înlocuiri de proastă calitate ale ideii geniale a lui Swinton, de utilizare a unui tub catodic cu baleiaj.

Un astfel de tub a fost patentat în anul 1930 de către Philo T. Farnsworth, un inventator în vîrstă de 21 de ani. În acelaşi an, Vladimir Zworykin de la Corporaţia Americană de Radio a conceput o cameră de televiziune superioară. Aceste două invenţii au avut o importanţă atît de mare pentru apariţia transmisiunilor modeme de televiziune, încât pentru prima dată RCA s-a văzut nevoită să plătească drepturi de autor unui inventator din afara corporaţiei, tânărului Farnsworth. RCA şi-a inaugurat postul experimental, W2RBX, la New York pe data de 30 iulie 1930. Unul dintre primele spectacole programate, transmis marţi seara, pe 21 iulie 1931, o prezenta pe Kate Smith, în piesa „When the Moon Comes Over the Mountain”.

Pe la începutul anilor 1940, în Statele Unite funcţionau 23 de posturi de televiziune. Cel de-al doilea război mondial a stopat dezvoltarea acestei industrii, însă după ridicarea restricţiilor impuse în timpul războiului, în anul 1946, televiziunea a evoluat cu o viteză uluitoare.