Crimele misterioase din Soho (centrul Londrei), din 1936, aduc aminte de cele ale Jack Spintecătorul. Ce s-a întâmplat atunci?


Soho este o zonă din West End, un district din centru Londrei, care a devenit faimoasă în a doua jumătate a secolului al XX-lea pentru viaţa de noapte şi industria bordelurilor. Dar aici, în anul 1936, o serie de crime misterioase, aparent nelegate între ele, au făcut furori în întreaga lume.

În câteva luni, în Soho au avut loc nici mai mult nici mai puțin decât patru asasinate. Mai intâi, a fost strangularea Josephinei Martin, poreclita „French Fiți”, cu propriul său ciorap de mătase; apoi, a urmat Jeanette Cotton, găsită cu o basmă, strâns legată în jurul gâtului. Curând după aceea a fost împușcat Max Kassel, faimos sub porecla de „Max cel Roșu”, și despre care se spunea c-ar fi fost unul dintre șefii organizației internaționale a traficanților de carne vie. Acesta a fost găsit mort, într-o alee izolată, lângă St. Albans.

Și, în sfârșit, ultima victimă esta Constance Hinds, steaua vieții de noapte a districtului, supranumită „Femeia cu evantaie”, pe care misteriosul asasin a strangulat-o cu o sârmă, smulsă de la aparatul de radio și i-a strivit capul, lovind-o cu o bucată de fier masiv.

Această succesiune de asasinate a amintit de faimosul Jack Spintecătorul. În 1936, și-o fi luat oare cineva misiunea de-a continua opera de exterminare a lui Jack Spintecătorul?

Poliţia londoneză a crezut atunci că crimele au fost făptuite de diferiți indivizi. Astfel, s-a crezut că primul asasinat a dat curaj și altora, care ar fi fost ispitiți să săvârșească o asemenea faptă. Femeile acestea au întotdeauna inamici, fie printre bărbații pe care-i întrețin, fie printre prietenii geloși, care se văd la un moment dat părăsiți. În afară de aceștia, ar mai putea fi fost vreun vizitator beat, care cuprins de remuscări, şi-a reversat furia asupra unei femei nefericite.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu