Cercetătorii au inventat „cuburi de gheață” care nu se topesc, sunt antimicrobiene și previn contaminarea


Cercetătorii de la Universitatea din Davis California (SUA), au dezvoltat un nou tip de „cub de gheaţă”, care ar putea revoluționa modul în care alimentele sunt păstrate la rece și livrate proaspete. Aceste „cuburi de gheață” nu se topesc, sunt antimicrobiene și previn contaminarea.

„Când gheața se topește, nu este reutilizabilă”, a spus Gang Sun, profesor la Departamentul de Inginerie Biologică și Agricolă. „Ne-am gândit că putem face așa-numita gheață solidă care să servească drept mediu de răcire și să fie reutilizabilă.”

Cuburile de răcire conțin mai mult de 90% apă și alte componente pentru a reține și a stabiliza structura. Sunt moi la atingere ca un desert cu gelatină şi îşi schimbă culoarea în funcţie de temperatură. Aceste cuburi reutilizabile pot fi proiectate sau tăiate la orice formă și dimensiune necesară.

Testele timpurii au arătat că acest cuburi pot rezista până la 10 kg fără a-și pierde forma. Cuburile de gheață de tip „jeleu” oferă o alternativă la gheața tradițională și ar putea reduce consumul de apă și impactul asupra mediului înconjurător. Ele oferă, de asemenea, temperaturi stabile pentru a reduce deteriorarea alimentelor și ar putea fi ideale în industria alimentară.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.