Cercetătorii au descoperit o nouă specie umană – „Omul dragon”?


Antropologii din China au descoperit un craniu fosil aparținând unei posibile noi specii umane. Dacă recent cercetătorii au găsit o specie umană necunoscută anterior – Nesher Ramla Homo – în Israel, acum, s-a mai descoperit o altă specie umană nouă – de data aceasta în China.

Descoperit inițial în Harbin, nord-estul Chinei, în 1933, craniul fosil a fost practic uitat timp de decenii, pentru ca să trezească din nou interesul cercetătorilor. Poreclit „Omul-dragon”, specimenul este acum considerat a aparține unui grup de oameni care au trăit în Asia de Est în urmă cu aproximativ 146.000 de ani și care au fost strâns legați de oamenii moderni. Specia avea orbite mari ale ochilor, o frunte groasă, o gură largă și dinți mari.

„În ceea ce privește fosilele din ultimele milioane de ani, acesta este unul dintre cele mai importante descoperite”, a declarat profesorul Chris Stringer de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra. „Ceea ce aveți aici este o ramură separată a umanității care nu a devenit Homo sapiens (specia noastră), dar reprezintă o descendență separată de mult timp, care a evoluat în regiune timp de câteva sute de mii de ani și, în cele din urmă, a dispărut”.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie):


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu