Cele mai vechi înfăţişări ale sfinţilor Petru şi Pavel


Petru si PavelZiarul Vaticanului, “L’Osservatore Romano”, a publicat, pentru prima dată de la descoperire, chipurile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, despre care cercetătorii spun că sunt cele mai vechi imagini existente ale celor doi sfinţi. Ele datează din secolul al IV-lea şi au fost identificate pe zidurile unei catacombe din Roma.

Descoperirea a fost anunţată pentru prima dată pe 28 iunie 2009, în contextul în care anul acesta a fost numit “Anno Paulino”, Biserica Romano-Catolică celebrând 2.000 de ani de la naşterea Sfântului Pavel. Pentru prima dată, a ieşit la iveală imaginea Sfântului Pavel pe 19 iunie, în urma restaurărilor care se efectuează de cel puţin un an într-o catacombă  dedicată Sfintei Tecla, de pe Via Ostinese, la mică distanţă de basilica Apostolului Pavel. Curăţând cu laserul bolta unei încăperi, arheologii au scos la iveală, într-un colţ, o frumoasă decoraţiune în frescă a unui chip cu o faţa severă, aşa cum este redat Sfântul Pavel în icoane. În centru, a apărut imaginea Bunului Pastor, iar de jur-împrejur, în celelalte trei colţuri, chipurile Apostolului Petru şi ale altor doi apostoli, unul tânăr şi celălalt cu trăsături accentuate, probabil Ioan şi Iacob.

La momentul respectiv, Fabrizio Bisconti, secretarul Comisiei Pontificale de Arheologie Sacră, declară: ”Alte imagini ale Sfântului Pavel erau cunoscute din catacombele şi din sarcofagele romane, dar portretul descoperit uimeşte prin expresia sugestivă şi a lăsat fără suflare pe restauratori, care au întrerupt imediat munca lor, că intimidaţi de acea privire veche, de acea fizionomie care, ieşită din întunericul catacombei, emoţionează şi străfulgeră pe acela care o contemplă”.

Pavel apare cu o barbă închisă şi ascuţită, pe un fond roşu, înconjurat de o aură de un galben strălucitor, cu nasul pronunţat, cu fruntea străbătută de riduri profunde, asemănându-se cu  trăsăturile filosofului Plotin. Toate aceste trăsături trimit la puţinele informaţii care privesc aspectul fizic al celui care a fost denumit “Apostolul Neamurilor”. Un pasaj din cartea apocrifa “Faptele lui Pavel şi Teclei” îl defineşte pe Pavel că fiind “un om mic de statură, chel, robust, cu sprâncene mari şi nas mare. Plin de har. Uneori avea înfăţişarea unui om, alteori a unui înger”.

Chipul lui Petru este caracterizat de un fel de resemnare senină, faţa fiindu-i marcată de o barbă rotundă  şi căruntă. La fel şi părul, bogat, este cărunt. Ambele chipuri sunt încadrate în medalioane de culoare roş-aurie. Excepţionala descoperire a necesitat o atenţie deosebită, pentru că restauratorii, pentru a o pune în evidenţă, au îndepărtat cu laserul mai multe straturi de argila şi calcar.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu