Cele mai ciudate 8 produse din lume


În lumea de azi se găsesc o mulţime de produse de cumpărat şi o mulţime de mărci; unele din ele sunt cu adevărat bizare. În acest articol, ne vom concentra pe produsele care sunt cu adevărat bizare prin natura lor.

1) Pasta de dinţi Darkie (Neagră)

darkietooth

Darkie este o marcă de pastă de dinţi din Taiwan a companiei Hawley & Hazel, ce a fost cumpărată în 1985 de Colgate-Palmolive. “Darkie” este un termen care în SUA şi Marea Britanie se referă la “oamenii care au pielea neagră”. Pe ambalajul acestei paste de dinţi se află imaginea dansatorului şi cântăreţului de culoare Al Jolson, cu zâmbetul său impecabil. Datorită contrastului cu pielea foarte neagră, adeseori există percepţia obişnuită precum că dinţii oamenilor de culoare sunt extrem de albi.

2) Peştele fără oase

peste-fara-oase

Peştele fără oase este invenţa companiei Dairei Corp. din Japonia. E vorba de un peşte care, după ce a fost curăţat şi despicat, i s-au scos oasele cu ajutorul unor pensete. Apoi, peştele este îngheţat şi împachetat. Tot să mănânci un asemenea peşte!

3) “Şunca lui Hitler”

sunca-lui-hitler

“Şunca lui Hitler” se numeşte în limba maghiară “Hitlerszalonna”. Ea  este o dulceaţă groasă din mai multe fructe, tăiată sub forma unor felii de şuncă, fiind una dintre cele mai populare mâncăruri care au fost consumate de maghiari în timpul celui de-al doilea război mondial.

4) Lumânările parfumate “Hotwicks” care miroase a urină

hotwicks-pipi

Deşi mirosul acestor lumânări parfumate este unul specific urinei, producătorii susţin că nu au folosit aşa ceva în compoziţia lumânării, totul datorându-se aromei deosebite a florii arborelui de scorţişoară. Cine vrea ca a sa locuinţă să-i miroase a pipi?

5) Hufu – pentru canibalii din jurul nostru

hufu

Hufu a fost o mâncare pe bază de soia, care imita gustul cărnii de om. Ea se adresa, conform website-ului care şi-a încetat existenţa în 2006, atât “canibalilor care vor să renunţe în a mai consuma carne de om”, cât şi “studenţilor de antropologie care studiau canibalismul”.

7) Telecomanda uriaşă

telecomanda-uriasa

V-aţi săturat să tot pierdeţi telecomanda? Atunci, singura soluţie e să cumpăraţi o telecomandă care e mai uriaşă decât…un copil al dvs! Şi astfel, n-o veţi pierde niciodată! Şi e şi ieftină! Nu costă decât 20 de dolari.

8 ) Sâni pe perete

tate-pe-perete

De ce să aveţi coarne de cerb sau alte trofee pe pereţi? Dacă sunteţi bărbaţi, şi n-aveţi iubită sau soţie, atunci puteţi să vă atârnaţi pe pereţi nişte sâni minunaţi, trofeele pe care întotdeauna le-aţi dori să le aveţi!

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO