Cei trei prinţi de la Serendip şi femeia însărcinată de pe cămila şchioapă

3.137 vizualizari

camila in desertÎn vremuri demult uitate şi pe tărâmuri îndepărtate, exista ţinutul Serendip (Sri Lanka) de astăzi, unde era un rege puternic, denumit Giaffer. El avea trei fii, care i-a educat atât de bine, încât au devenit foarte ageri la minte, devenind trei mici „Sherlock Holmes”. Într-o bună zi, tatăl lor îi alungă în lume pe cei trei prinţi, pentru a reuşi să se descurce în viaţă pe cont propriu.

Aflaţi pe drum, cei trei prinţi observaseră nişte indicii care le-a dus la concluzia că pe acolo trecuse o cămilă şchioapă, oarbă de un ochi, căreia îi lipsea un dinte, şi care purta pe ea o femeie însărcinată, precum şi miere într-o parte şi unt în cealaltă parte. Mai târziu, cei trei prinţi se întâlniră cu negustorul căruia îi dispăruse cămila, şi i-au povestit acestuia cum cred ei că arăta cămila respectivă, deşi n-au văzut-o niciodată în viaţa lor (însă indiciile de pe drum au fost suficiente pentru a-şi da seama de înfăţişare).

În schimb, negustorul, uimit de detaliile oferite de cei 3 prinţi, a crezut că ei i-au furat cămila, şi de aceea, i-a dus pe cei 3 tineri în faţa împăratului Beramo, cerându-i să-i pedepsească.  Beramo le-a cerut prinţilor să ofere explicaţii despre cum au reuşit să descrie atât de bine cămila fără s-o vadă în viaţa lor. Cei 3 prinţi i-au oferit împăratului următoarea explicaţie:

La locul unde şi-au dat seama că trecuse o cămilă, iarba fusese mâncată de pe partea drumului unde rea mai puţin verde, aşa că prinţii au dedus că acea cămilă era oarbă pe cealaltă parte. Întrucât existau grămezi de iarbă mestecată pe drum, de mărimea unui dinte de cămilă, de aici au dedus faptul că acele grămezi au căzut din gura cămilei, din partea unde-i lipsea un dinte. De asemenea, urmele pe pământ au arătat existenţa doar a trei picioare, cel de-al patrulea picior fiind târât, de aici deducându-se concluzia că animalul ar fi fost şchiop. Cât priveşte la încărcătura cămilei, untul era purtat pe o parte, iar mierea pe cealaltă, întrucât furnicile erau atrase de untul topit de pe o parte a drumului, iar muştele erau atrase de mierea de pe cealaltă parte a drumului.

Referitor la femeie, unul din prinţi a spus: „Am presupus că acea cămilă ar trebui să poarte o femeie, întrucât am observat, lângă urmele unde animalul a îngenunchiat, urma unui picior. Întrucât în apropiere exista şi puţină urină, mi-am udat degetele şi am mirosit-o, simţind un fel de atracţie carnală; de aici am dedus că trebuie să fie urma unei femei”.

Alt prinţ a afirmat: „Am presupus că acea femeie trebuie să fie însărcinată, pentru că am observat în apropiere şi urme de degete de la mâini, ceea ce indica faptul că, femeia fiind însărcinată, s-a ajutat şi cu mâinile atunci când a făcut pipi”.

În timp ce cei 3 prinţi povesteau acest lucru împăratului, un alt călător intră în scenă şi-l anunţă pe Beramo că a fost găsită cămila dispărută în deşert. Atunci Beramo i-a achitat pe cei 3 prinţi acuzaţi, le-a oferit bani pentru agerimea lor şi i-a numit consilieri personali.

Povestea de mai sus este una celebră în istoria literaturii, făcând parte dintr-un ciclu de aventuri al celor trei prinţi şi care a apărut pentru prima dată la Venezia în 1557, sub numele de „Peregrinaggio di tre figluoli del re di Serendippo” de Michele Tramezzino. Acesta a pretins că povestea este o traducere a unui basm persan, ce face parte din opera „Hasht Bihisht” a poetului persan Amir Khusrau.