Ce se află în capul Marelui Sfinx din Egipt? De ce gaura de deasupra capului monumentului a fost astupată?


Cu siguranţă că Marele Sfinx din Egipt ascunde foarte multe mistere. De fapt, nu se cunoaşte multe despre el – nici măcar perioada în care a fost construit. Capul Sfinxului ar putea să-l reprezinte pe faraonul Khafre, aşa cum cred istoricii. Dar, Khafre a trăit în mileniul 3 î.Hr., aşa că cei mai mulţi cred că Sfinxul a fost construit în urmă cu aproximativ 4.500 de ani. Totuşi, Sfinxul este un monument de piatră unic din Egipt, deoarece nu există nicio referință când a fost construit. Arheologii încă nu au descoperit niciun fel de papirusuri sau simboluri care să lege Sfinxul de faraonul Khafre.

E ciudat pentru că deși a fost unul dintre cele mai importante monumente din istoria egipteană, nu există inscripții cunoscute ale Sfinxului în Vechiul Regat al Egiptului și nici nu există vreo mențiune a Sfinxului despre când a fost sculptat. Deoarece nu există dovezi fizice prin care să datăm originea Sfinxului în vremea lui Khafre, tot ceea ce știm e faptul că Sfinxul ar fi putut fi construit înaintea civilizației egiptene antice. Cercetătorii Graham Hancock și Robert Bauval plasează construcția Marelui Sfinx în jurul anului 10 500 î.Hr., pe baza locaţiei stelelor.

Dar, în acest articol vorbim despre un alt mister legat de Marele Sfinx. Astfel, aşa cum se poate observa şi din fotografia din acest articol, deasupra capului Marelui Sfinx a existat cândva o gaură, dar care a fost astupată. De ce-a fost astupată şi unde ducea gaura? Există ceva de ascuns?

Se spune că gaura a fost sigilată în anii 1920, poate pentru a evita ca cineva să se rănească încercând să o exploreze. Un scriitor german din secolul al XIV-lea a susținut că a fost martor la urcarea unui preot în gaura de pe Marele Sfinx și, când a vorbit, suna ca și cum Sfinxul însuși vorbea! Dar, cine știe cât adevăr e în spusele sale?


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025