Ce pene minunate are acest dinozaur!


dinozaur7Un studiu efectuat de specialiştii în paleontologie a scos în evidenţă fosila unui dinozaur care avea 150 de milioane de ani vechime, şi care prezenta pene foarte frumoase şi colorate, anunţă BBC. Cercetarea, publicată în revista „Science”, a comparat structurile care determină culorile penelor păsărilor din ziua de azi, cu penele din fosila găsită.

„Ar fi un animal foarte atractiv dacă ar trăi şi astăzi”, a spus Richard Prum, profesor la Universitatea din Yale şi co-autorul acestui raport. Se crede că aceste culori ar fi ajutat dinozaurul să-şi atragă perechea.

Anchiornis huxleyi este numele dinozaurului care a trăit în Era Jurasică în China. Cercetătorii au ales această fosilă datorită penelor sale care s-au conservat atât de bine. Ei cred că trupul dinozaurului era gri; el mai avea zone pestriţe pe faţă, pene albe, cu vârfuri negre, pe aripi şi pe picioare. Specialiştii spun că penajul acestui dinozaur se aseamănă mult cu specia Hamburg de găini. Ei mai declară că pentru prima oară când au analizat o fosilă de dinozaur în atâtea detalii, ca de exemplu culoarea sa.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.