Ce ciudat e să plouă cu sulf!

1.401 vizualizari

Deşi multe precipitaţii considerate a fi de sulf s-au dovedit a fi în fapt căderi de polen, există câteva relatări care – dacă ar fi să le dăm crezare – nu pot fi explicate în acest fel. Cu alte cuvinte, precipitaţiile sunt cu adevărat de sulf sau de compuşi ai sulfului.

William R. Corliss, de la Sourcebook Project, făcea observaţia că pare puţin probabil, deşi nu imposibil, ca vijelia să poarte prin văzduh un nor de sulf, o materie care rareori se găseşte în stare nativă la suprafaţa solului; totuşi, „poveştile despre sulful în flăcări – dacă sunt adevărate – constituie o importantă anomalie”. Un astfel de caz a relatat revista American Journal of Science:

„În martie trecut [1812], pe ogoarele satului Kourianof, din Rusia, a căzut o… substanţă gălbuie, inflamabilă, care a acoperit o suprafaţă de 600-700 de picioare pătrate şi o grosime de cel puţin doi inci. La început, locuitorii au crezut că era zăpadă, dar când au examinat mai atent s-a dovedit că substanţa avea proprietăţile bumbacului, aceeaşi tărie când era toarsă, dar când au pus-o într-un vas cu apă a căpătat consistenţa răşinii. Când a fost pusă pe foc a ars cu flacără vie, dar în stare răşinoasă a fiert fără să ia foc, probabil pentru că se amestecase cu zăpada în momentul când fusese adunată. Când a fost examinată cu şi mai mare atenţie s-a constatat că răşina căpătase culoarea chihlimbarului, era elastică aşa cum este cauciucul indian [sic] şi mirosea a ulei încins amestecat cu ceară”.

Un eveniment şi mai straniu s-a petrecut la 18 octombrie, 1867, în satul Thames Ditton, comitatul Surrey din Anglia, când locuitorii au fost uluiţi de „ploaia de foc” ce s-a abătut seara din văzduh. Lumina care a emanat-o era „strălucitoare” şi aşa a rămas în timpul celor zece minute cât a durat. „A doua zi dimineaţa s-a descoperit că ciuberele de apă şi băltoacele din partea superioară a satului erau acoperite cu un strat gros de sulf”, a relatat revista Symon ‘s Monthly Meteorological.