Biblioteca lithică din oraşul Ica (Peru) confirmă ideea că oamenii nu au evoluat conform teoriei lui Darwin
În mijlocul deşertului de la Ocucaje, o zonă nisipoasă din Peru, situată la 360 km de Lima, se află Ica, un oraş vechi de 400 de ani, întemeiat de conchistadori. Acolo locuieşte dr. Javier Cabrera Darquea, un chirurg peruan de origine spaniolă, care a desfăşurat o activitate intensă ca arheolog amator pentru studiul respectivei zone. Acesta a strâns, prin eforturi proprii, peste 11.000 de pietre gravate, de dimensiuni şi greutăţi diferite, scoase la suprafaţă de revărsarea lui Rio Ica din 1961. Pietrele sunt de mărimi, culori şi greutăţi diferite: cele mai mici cântăresc 15-20 de grame, iar cele mari circa 500 kg; unele sunt gri, altele negre sau galbene, iar câteva sunt chiar roşietice.
Cele mici, datorită formei lor rotunde, pot fi confundate cu cremenea pe care o găseşti pe plajă sau în albia râurilor şi care are o duritate caracteristică. Pietrele gravate din Ica au făcut ca însăşi cariera doctorului să-şi schimbe traiectoria, acesta fiind numit ulterior director al Institutului de Cultură Ica şi şeful Secţiei de Cercetări a Universităţii Ica.
Arheologul Herman Buse a fost cel care în ianuarie 1972, a prezentat pietrele din Ica lumii ştiinţifice. La primul Congres de arheologie a Anzilor, el a relatat pe larg despre descoperirea pe malul râului Ica, în 1961, a unor mici pietre gravate. Cercetătorii care au asistat la expunere şi-au dat seama că aceste descoperiri pun în primejdie întregul edificiu ştiinţific şi teoria oficială cu privire la apariţia omului, aşa încât au părăsit locul dezbaterii. Discuţiile nu au dus la niciun rezultat, datorită disensiunilor apărute, astfel încât dovezile au fost ignorate din nou.
Biblioteca lithică – nume pe care dr.Cabrera l-a dat pietrelor pe care sunt desenate obiecte, fapte, calităţi, acţiuni şi întâmplări, într-un stil ce nu a putut fi asemănat decât cu cel al cclebrelor „piste” din Nazca, a fost scoasă la lumină doar parţial, existând posibilitatea de a fi descoperite încă sute de mii de exemplare. În orice caz, pietrele sunt mult mai vechi decât liniile de la Nazca. Gravurile sunt făcute pe andezit, care „întâmplător” aparţine epocii din istoria pământului în care au trăit şi animalele reprezentate pe ele. Unele din pietrele gravate reprezintă diferiţi dinozauri: stegozauri, tiranozauri, brontozauri, triceratopsul, lambeozaurul, fapt ce infirmă teoria oficială cu privire la apariţia omului.
Pe suprafaţa a zeci şi zeci de pietre, prezenţa oamenilor cu şi lângă aceste animale preistorice se repetă. Oare acest lucru nu înseamnă că oamenii existau pe această planetă în urmă cu zeci de milioane de ani? Căci cum s-ar putea explica altfel existenţa unei pietre pe care este descris ciclul biologic al unui stegozaur, fapt ce presupune cunoştintc de fiziologie ce se pot obţine doar prin observare directă.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
În mijlocul deşertului de la Ocucaje, o zonă nisipoasă din Peru, situată la 360 km de Lima, se află Ica, un oraş vechi de 400 de ani, întemeiat de conchistadori. Acolo locuieşte dr. Javier Cabrera Darquea, un chirurg peruan de origine spaniolă, care a desfăşurat o activitate intensă ca arheolog amator pentru studiul respectivei zone. Acesta a strâns, prin eforturi proprii, peste 11.000 de pietre gravate, de dimensiuni şi greutăţi diferite, scoase la suprafaţă de revărsarea lui Rio Ica din 1961. Pietrele sunt de mărimi, culori şi greutăţi diferite: cele mai mici cântăresc 15-20 de grame, iar cele mari circa 500 kg; unele sunt gri, altele negre sau galbene, iar câteva sunt chiar roşietice.
