De la descoperirea sa (în 1930), timp de zeci de ani la şcoală am fost învăţaţi că Pluto este cea de-a noua planetă a sistemului nostru solar. Apoi, undeva prin anii 2000, organizaţia internaţională de astronomie a decis că Pluto nu poate fi considerată „planetă”, ci „planetă pitică”, aşadar, avem, din nou, doar 8 planete propriu-zise.
Totuşi, într-un articol recent publicat în revista „Icarus”, astronomii își prezintă dovezile că Pluto nu ar fi, de fapt, nici planetă pitică, ci, mai degrabă, o cometă uriașă sau chiar un corp ceresc alcătuit din miliarde de mici comete, ținute împreună de azotul glaciar.
„Folosind chimia ca instrument de detecţie, suntem capabili să descoperim anumite trăsături pe care le vedem astăzi la Pluto. Acest lucru duce la o nouă abordare, pe care abia acum suntem capabili să o înțelegem”, spune dr. Christopher Glein, de la Institutul de Cercetare şi Inginerie Spaţială Sud-Vest (SwRI) din San Antonio, Texas şi co-autor al studiului. Potrivit comunicatului de presă, Glein și alți astronomi au îmbrăţişat această idee radicală nu inspirându-se de la Pluto, ci dintr-un alt obiect spațial, Cometa 67P / Ciuriumov – Gherasimenko, care a fost studiată timp de peste doi ani, începând cu 2014, de către nava spațială Rosetta.
Privind zona glaciară Sputnik Planitia din Pluto, în încercarea de a determina de ce ea are o concentraţie atât de mare de azot, Glein și echipa sa şi-au amintit de ceea ce s-a descoperit la cometa 67P. „Am constatat o legătură între cantitatea estimată de azot din interiorul ghețarului și cantitatea estimată dacă Pluto ar fi format din aglomerarea a aproximativ un miliard de comete sau alte obiecte din Centura Kuiper, ce sunt similare în compoziția chimică cu cometa 67P“.
Din acest motiv, astronomii au dezvoltat modelul cosmochimic „al unei comete gigantice” în formarea lui Pluto. Cum s-a întâmplat? Specialiştii nu sunt siguri. De fapt, ei nu sunt nici măcar siguri de cantitatea de azot pe care trebuie să o primească Pluto, cât de mult s-a scurs în spațiul cosmic sau de ce are atât de puțin dioxid de carbon. Este acesta îngropat sub suprafața sa? A fost distrus de un ocean străvechi? Și atunci întrebarea cea mare este: cum de s-au adunat miliarde de comete pentru a forma ceea ce numim azi Pluto?
Aşadar, Pluto ce este până la urmă? Planetă, planetă pitică sau cometă?