Aşa dorea „Măria Sa, Stalin”: sovieticii să construiască primul tanc zburător din lume!


Ce a vrut Stalin, aşa s-a făcut: primul tanc zburător din lume, care să învingă legea gravitaţiei. Nu există dovezi că acest lucru a funcţionat vreodată, chiar şi în ciuda fotografiei din stânga imaginii.

Antonov-40 Krylya Tanka (крылья танка în limba rusă înseamnă „aripi de tanc”) a fost o încercare a tehnologiei militare sovietice de a permite unui tanc să intre într-un câmp de luptă după ce a fost remorcat sus de către un avion, pentru a sprijini forţele militare. Un prototip a fost construit şi testat în 1942, dar s-a fost dovedit a fi inaplicabil. Acest vehicul este uneori numit A-40T sau KT.

În loc de ataşarea unor tancuri uşoare pe avioane, aşa cum au făcut alte naţiuni, forţele sovietice urmăreau să lege tancuri T-27 de bombardiere grele, care apoi să fie aterizate pe câmpurile de bătălie. În anii 1930 au existat eforturi experimentale în a paraşuta tancuri sau pur şi simplu a le arunca în apă. În timpul celui de-al doilea război mondial, tancuri uşoare au putut fi aruncate de la câţiva metri distaţă de către bombardierele sovietice TB-3.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu