În 2011, scriam un articolaş intitulat „Moartea poate veni de la o femeie cu ochi negri, fără emoţii şi fără viaţă„. Despre ce era vorba în articol? Despre povestea unei femei din SUA care s-a întâlnit cu o fiinţă cu ochi negri, fără emoţii şi fără viaţă. Iată relatarea îngrozită a femeii:
„Evenimentul care am să vi-l relatez mi s-a întâmplat într-o sâmbătă seară, în septembrie 2004. În acea zi, am încercat să-mi repar boilerul care se stricase. Deja afară începuse să se cam întunece, când am auzit o bătaie în uşă. Prima dată nu m-am grăbit să răspund, dar, când am auzit cea de a doua bătaie, m-a dus către uşă, cu gândul de a deschide uşa. Dar, deodată, am început să mă simt neliniştită; fără vreun motiv anume, inima începuse să-mi bată foarte tare. Înainte de a răspunde la uşă, m-am dus la geamul lateral pentru a vedea cine e la uşă. Am văzut că era vorba de o femeie matură şi, deşi era cam întuneric, mi s-a părut a fi o vecină de a mea. Atunci, brusc, neliniştea mi-a trecut şi m-am repezit la uşă pentru a o deschide.
Când am deschis uşa, am rămas înmărmurită. În faţa mea stătea o femeie care părea că nu are ochi. Imediat, o senzaţie de frică imensă mi-a copleşit tot sufletul. Mă uitam la femeia aceea şi părea că nu avea nimic: nici ochi, nici emoţii, nici viaţă. Părea că este însăşi moartea. Era doar întuneric. Aşa cum stăteam toată şocată, nefiind capabilă să mă mişc, am auzit-o spunând: “Lasă-mă să intru înăuntru”. Vocea ei părea a fi normală, dar, de îndată ce ea a spus asta, întreaga lume din jurul meu se transformă în întuneric. Simţeam doar moarte lângă ea. Am închis uşa rapid şi am încuiat-o. Eram prea îngrozit-o pentru a mă ma uita pe geam. N-am mai văzut-o niciodată de atunci pe acea femeie, dar parcă o pot simţi şi astăzi. Şi când o simt, intru într-o stare de panică, de parcă cred că mor. De asemenea, de multe ori, am visat-o pe acea femeie, având de fiecare dată coşmaruri”.
O întâmplare înfricoşătoare… dar, de ce am adus aminte de ea? Pentru că acea femeie cu ochi negri s-ar putea să fie una din miile sau zecile de mii de experimente genetice înfricoşătoare, realizate de oameni de ştiinţă diabolici, aflaţi în slujba Ocultei Mondiale. Poveşti despre prezenţa fiinţelor (şi în special a copiilor) cu ochi negri circulă încă din anii 90. De obicei, aceştia bat la uşa oamenilor obişnuiţi, însă înfăţişarea lor este înspăimântătoare: ochii lor sunt negri, nu au iris, nu au albeaţa din ochi, par a fi un vid negru fără suflet…
Într-un interviu de aproape 1 oră (din păcater videoclipul YouTube cu interviul nu mai există la ora actuală), acordat de cercetătorul Lynn Marzulli site-ului Prophetic Info Wars, se demonstrează fără tăgadă că aceşti copii cu ochi negri există, reprezentând un program secret de încrucişare hibridă şi de schimbare a ADN-ului nostru. De fapt, acești copii-demon sunt rezultatul unui program secret de încrucişare între extratereştrii Nephilim din Biblie (urmașii lui Satana) și femeile umane, rezultând un hibrid, care are un corp uman şi care nu poate fi diferenţiat cu adevărat de o ființă umană, decât faptul că ochii săi sunt negri. Hibrizii au capacitatea să-şi lege minţile între ei, să citească gândurile şi emoţiile oamenilor obişnuiţi. De asemenea, ei pot să-şi schimbe forma sau au capacitatea de a deveni invizibili.