Acesta să fie adevărul despre OZN-uri? Ele nu sunt nave spaţiale venite din alte sisteme solare sau galaxii, ci entităţi care se deghizează, vin din alte dimensiuni şi îşi bat joc de noi…


OZN 59Un cercetător de renume din domeniul OZN-urilor, Jacques Vallee a ajuns la următoarea concluzie formidabilă în ceea ce priveşte natura fenomenului OZN (poate că este cea mai aproape de realitate). Citez din renumitul cercetător:

„Eu cred că fenomenul OZN reprezintă o dovadă a existenţei unor alte dimensiuni de dincolo de spaţiu-timp; OZN-urile s-ar putea să nu vină din spaţiul obişnuit, ci dintr-un multivers care se află în jurul nostru, a cărui realitate tulburătoare am refuzat cu încăpăţânare să o luăm în considerare, în ciuda evidenţei pe care o avem în faţa ochilor de mai multe veacuri. O asemenea teorie este necesară pentru a putea explica atât cazurile moderne, cît şi cele din cronicile antice.

Eu cred că în jurul nostru se află un sistem care transcende timpul aşa cum transcende spaţiul. Şi alţi cercetători au ajuns la aceeaşi concluzie. Unii au fost profund descurajaţi, iar concluzia a fost foarte bine rezumată de către Charles Fort, autorul lucrării The Book of the Damned: „Suntem proprietatea cuiva”. Cercetătorii fenomenului, precum părintele Salvatore Freixedo în America Latină, John Keel în Statele Unite şi Aime Michel în Franţa, cred că nu avem nicio putere în faţa posibilităţiilor complexe şi absurde ale presupusei inteligenţe extraterestre care se poate travesti în invadator marţian, zeu primitiv sau corăbii zburătoare.

Sistemul despre care vorbesc, un sistem ce stăpâneşte dimensiunile timpului şi spaţiului, s-ar putea foarte bine să se autolocalizeze în spaţiul extraterestru. Cu toate acestea, manifestările sale nu pot fi ale unei nave spaţiale în sensul obişnuit – cu şuruburi şi piuliţe. OZN-urile sunt manifestări fizice care nu pot fi înţelese separat de realitatea lor psihică şi simbolică. Ceea ce vedem nu este o invazie extraterestră. Este un sistem spiritual care acţionează asupra oamenilor şi foloseşte oamenii.

Este bine să facem presupuneri în legătură cu variantele fizicii actuale în care miracole aparente se pot produce fără a încălca legile fizicii şi în care fenomenele psihice ar fi regula şi nu excepţia; într-o astfel de fizică, OZN-urile ar putea veni de pe Pământ fără ca să fie, în mod necesar, invenţii umane sau ar putea veni dintr-o altă galaxie fără ca, în mod necesar, să fie nave spaţiale”.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu