A înnebunit? Un savant în rachete a pretins că s-ar fi întâlnit cu un extraterestru deghizat într-un om de afaceri internaţional


Fanii fenomenului OZN ştiu deja povestea lui Val Thor, presupusul extraterestru ajuns să se întâlnească în mod oficial la Casa Albă. Povestea suna astfel: în 1957, un OZN ar fi aterizat în Washington, în faţa a doi poliţişti. Din el, ar fi coborât un tip înalt, arătos, care i-a rugat pe poliţişti, într-o engleză perfectă, să-l ducă la Pentagon!

De acolo, prin coridorul secret, bărbatul misterios ar fi fost dus la Casa Albă, fiind primit de preşedinţii Eisenhower şi de viitorul preşedinte Nixon. Cunoscut ca Val Thor, acesta ar fi fost cazat în Pentagon (camera 4D-717, etaj I), ţinând ulterior un discurs secret la ONU în care menţiona că venea de pe Venus (unde trăiesc în oraşe subterane). Val Thor a părăsit Terra pe 16 martie 1960.

Există însă o poveste asemănătoare, care a fost povestită de Daniel Fry, unul din primii savanţi în construcţia rachetelor. Acesta declara la un moment dat, în mod şocant, că ar fi cunoscut un „străin”, pe nume Alan, care avusese nevoie de 5 ani pentru a se aclimatiza şi a obţine prin „influenţă” identitatea de „om de afaceri internaţional”, calitate în care a contactat şi preşedinţi ai SUA. Să-l credem sau nu!?


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu