„A fost Luna noastră artificială adusă aici dintr-o altă galaxie?” Un scriitor / autor SF crede că da…


Majoritatea scriitorilor SF s-au dovedit a fi destul de vizionari, dacă nu cumva profetici. Cartea „Scrisori din Andromeda”, creația lui Job Robinson și Alex Collier, descrie o conversație telepatică cu ființe extraterestre provenind din galaxia Andromeda. O ființă cosmică numită Moraney, din constelația Zenetae, i-ar fi transmis lui Collier informații importante, punând la îndoială ceea ce ni s-a spus în cărțile noastre de istorie.

Andromedanul a dezvăluit felul în care oamenii sunt conduși, minciunile care ne guvernează viața de zi cu zi, fără consimțământul nostru sau chiar având conștientizarea noastră. Nu ni se spune nimic despre ceea ce se întâmplă de fapt în sistemul nostru solar.

Cea mai mare revelație a lui Moraney se referă la Lună. Satelitul Pământului a avut un rol vital în geneza noastră, dar altfel faţă de cum am fost învăţaţi. Luna ar fi fost adusă din constelația Ursa Mică – aflată la 432 de ani-lumină de Pământ – pentru a servi drept navă de transport pentru extratereştri care au coborât pe Pământ. Se spune că Luna noastră și-a făcut drum în galaxia noastră târâtă de un asteroid despre care se crede că ne traversează galaxia la fiecare 25.000 de ani pământeni.

Moraney a mai dezvăluit că, în trecutul extrem de îndepărtat, Luna noastră a orbitat odată pe cea de-a 17 -a planetă din sistemul stelar Chowta, casa andromedanilor, din galaxia Andromeda. Ceea ce vedem astăzi pe Lună sunt de fapt rămășițele unui vestigiu cosmic vechi de 6,2 miliarde de ani numit Maldek, o amintire a războiului străvechi dintre extratereștrii cenușii ai Imperiului Orion – ne spun cei doi scriitori în lucrarea mai sus amintită. Conform informațiilor transmise lui Collier de către andromedan, suntem aici pentru că am fost aduși aici de o civilizație extraterestră străveche care a depășit Soarele nostru în vârstă.

Pentru a susține această teorie îndrăzneață, trebuie să abordăm speculațiile. Zvonurile spun că pe suprafața Lunii misiunile spaţiale au detectat prezența unor compuși chimici necunoscuți, iar această descoperire a fost acoperită în întregime.

Collier a mai spus în comunicarea telepatică cu Moraney: „Luna este goală. Conține uriașe facilități subterane construite de extratereştri și mai târziu de oameni de pe Pământ. Există șapte deschideri în scoarța Lunii. Oamenii de știință s-au întrebat de ce atât de multe cratere par atât de puțin adânci, în ciuda dimensiunii lor. Andromedanii spun că aceasta se datorează faptului că o mare parte a suprafeței a fost construită deasupra unui înveliș metalic circular.”

Craterele de pe Lună sunt un indiciu, pentru că adâncimea lor nu se potrivește cu un corp cosmic rătăcit, ci cu o formă uniformă care apasă pe straturile de praf și rocă lunară. Cine este responsabil pentru așa-numitele cratere? Răspunsul vine de la andromedan, care povestește despre orașe și hangare de nave spațiale situate în partea îndepărtată a Lunii, care au fost distruse într-un război cu peste 113.000 de ani în urmă, lăsând în urmă urmele vizibile de pe planeta noastră.

 

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock