Ştiaţi că…felicitările de Crăciun au fost inventate de directorul unui muzeu?


felicitare de CraciunPrima felicitare de Crăciun, în care apăreau membrii unei familii care sărbătoreau cu multă mâncare şi băutură, a fost inventată în Marea Britanie, în secolul al XIX-lea, de către directorul unui muzeu, transmite AFP, citat de Mediafax. Britanicii trimit cel mai mare număr de cărţi poştale din lume, fiecare dintre ei expediind anual, în medie, 27 de felicitări. Nici nu e greu de obţinut această medie, având în vedere că, de exemplu, regina Marii Britanii trimite circa 10.000 de felicitări de Crăciun.

Felicitările cu urări de Crăciun au fost inventate în 1843 de către directorul unui muzeu din Londra, Sir Henry Cole. La momentul respectiv, fiind prea ocupat pentru a scrie scrisori tradiţionale tuturor prietenilor şi partenerilor de afaceri, el i-a cerut pictorului John Calcott Horsley să elaboreze o ilustrată însoţită de un mesaj de Crăciun. Imaginea apărută pe prima felicitare de Crăciun îi prezenta pe membrii unei familii care sărbătoreau, mâncau şi beau vin şi care se aflau în jurul unei mese. Această carte poştală ilustrată a fost criticată de unele persoane la momentul respectiv, pe motiv că promova băuturile alcoolice. Cole a comandat 1.000 de astfel de felicitări, punându-le în vânzare ulterior pe cele de care nu a mai avut nevoie.

Una dintre felicitările din lotul tipărit în 1843 a fost vândută recent la licitaţie în schimbul sumei de 13.100 de euro. „Apariţia acestei creaţii a coincis cu căsătoria tinerei regine Victoria cu prinţul Albert, lucru care a bulversat cutumele britanice pentru că regina a introdus bradul de Crăciun, originar din Germania. În epoca victoriană, industria Crăciunului a ajuns la cote fără precedent”, a declarat Charles Wolsey, redactor al Debrett’s. În 1860, obiceiul trimiterii de felicitări de Crăciun era deja extrem de răspândit pe teritoriul britanic. În 1875, felicitările de Crăciun au început să fie foarte utilizate şi în Statele Unite.

Afacerea felicitărilor este atât de dezvoltată în Marea Britanie încât există lanţuri de magazine specializate în comercializarea de astfel de obiecte.

Sursa: www.mediafax.ro


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu