„Cartea secretă a lui Ioan” – un text gnostic care ne spune că Pământul poate fi un iad în care ne tot reîncarnăm, oamenii fiind expulzați din rai


Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)

„Cartea secretă a lui Ioan” sau „Apocrifonul lui Ioan” este unul dintre multele texte gnostice şi creştine timpurii găsite în 1945 la Nag Hammadi. Este un text gnostic din anul 180 d.Hr., care spune o versiune diferită a Grădinii Edenului, povestea Genezei, precum și explică multe dintre fundamentele gnosticismului. Merită să fie cercetat de toţi cei interesați de gnosticism.

„Apocrifonul lui Ioan” nu este doar o carte scoasă din Biblie; este un text care a fost cenzurat și distrus de Biserică încă de la începutul creştinismului. Gnosticii credeau că Dumnezeul Vechiului Testament este practic diavolul și că Pământul este iadul. Și suntem prinși aici, reîncarnându-ne. Calea de ieșire din acest ciclu este gnoza (cunoașterea), care este diferită de „credința oarbă” care este cerută în celelalte religii avraamice.

Gnosticismul este compatibil cu ideea că noi aici ne află în „planeta închisorii”. Asta înseamnă că Pământul poate fi o „groapă de gunoi” sau un iad, iar păcătoșii au fost expulzați din rai aici. Astfel, s-ar explica de ce lumea în care trăim este atât de rece și rea, și de ce Dumnezeu a tăiat comunicaţiile cu oamenii. Conform gnosticismului, diavolul ar stăpâni pe Pământ, iar oamenii nu pot părăsi acest loc – ei mor și sunt trimiși înapoi aici, în alt corp. Ar explica de ce acest loc (Pământul) este atât de rece și malefic.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.