Francmasoneria, ca instituție, este un ordin inițiatic ai cărui membri sunt înfrățiți prin idealuri comune morale, spirituale și sociale, prin inițierea conformă unui ritual comun, prin jurământul depus pe una din cărțile sfinte ale marilor religii (Biblia, Coranul, Vedele sau alte scrieri considerate sacre) și, în majoritatea ramificațiilor, prin credința într-o „Putere Supremă”, considerată a fi „Marele Arhitect al Universului”.
Dar, de-a lungul timpului, mai mulţi papi s-au împotrivit francmasoneriei. Ca, de exemplu, papa Leon al XIII-lea, şeful Bisericii Catolice între 1878 şi 1903. Papa Leon al XIII-lea, în enciclica intitulată „Humanum Genus”, scria despre francmasoni următoarele:
„Sub aparenţe mincinoase şi făcând din practica disimulării (ascunderii) o regulă constantă de conduită, ca altă dată manicheenii, francmasonii nu cruţă nicio sforţare spre a se ascunde şi a nu avea alţi martori decât pe complicii lor. Interesul lor cel mare fiind de a nu părea ceea ce sunt, ei se prefac că sunt amici ai literelor sau filozofi întruniţi spre a cultiva ştiinţa. Ei nu vorbesc decât de râvna lor pentru progresul civilizaţiei, iubirea lor pentru poporul sărac. Dacă ar fi să-i credem, singura lor ţintă este de a îmbunătăţi soarta mulţimii şi de a întinde foloasele societăţii civile asupra unui număr cât mai mare de oameni. Raţiunea şi adevărul ajung spre a proba că francmasoneria este in opoziţie făţişă cu justiţia şi cu morala”.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025